Intrați, de la 1 ianuarie, în Schengen, dar și în zona Euro, croații se întreabă: ce poți cumpăra cu un euro?
Deși nu veți face prea multe cumpărături în țările occidentale, în cele din Est puteți chiar mânca pe săturate, arată publicația croată JUTARNJI LIST, preluată de Rador.
Am intrat în anul 2023 și euro a devenit moneda oficială croată. Majoritatea călătorilor obișnuiți folosesc euro de mult timp în călătorii, calculăm deja prețurile mașinilor și ale apartamentelor în euro, iar acum trebuie să ne obișnuim să nu plătim doar cafeaua și pâinea cu monede și că nimic nu este la fel de ieftin cum pare la prima vedere.
Am început să pregătim acest subiect cu ideea de a enumera tot ce se poate cumpăra cu un euro în orașele europene, dar ne-am dat seama curând că nu va fi atât de simplu. Mai ales dacă ne uităm doar la orașele mari și nu la orașele mai mici din țările în care prețurile tind oricum să fie mai mici. De aceea, unele dintre lucrurile de pe lista noastră pot costa chiar și un euro și jumătate, sau chiar doi, în funcție de locul în care cumpărați.
În urmă cu șase ani, în 2017, portalul European Language Cafe a găsit cu ușurință în aproximativ 15 țări câte un lucru care costă un euro (fără să fie un pahar de iaurt în magazin în toate cazurile), dar inflația și-a arătat colții. Pregătește-ți monedele și hai să mergem la cumpărături în Europa pentru 1 euro!
Italia: espresso
După apă, espresso-ul este cea mai consumată băutură în Italia, care a rezistat multă vreme creșterilor de preț și al cărei preț de 1 euro era standardul. Deși se mai găsește la acest preț pe alocuri, unele cafenele percep acum 1,10 sau 1,20 euro pentru el. Potrivit unor cercetări, până la 70 la sută dintre cafenelele italiene percep acum mai mult de 1 euro pentru un espresso. Ceea ce înseamnă că încă mai poți cumpăra treizeci la sută din ele pentru o monedă!
Franța: bagheta
Pagina de ghid a hotelurilor din Franța a comparat prețurile baghetelor din 100 de brutării pariziene. Prețul mediu al pâinii preferate a francezilor este de 1,07 euro, cea mai ieftină baghetă din oraș costând 0,85 euro, iar cea mai scumpă 2 euro.
Cehia: o halbă de bere
Cehia este mândră de tradiția sa de producție de bere, iar prețul băuturii preferate a fost întotdeauna extrem de mic în comparație cu alte țări occidentale. În prezent, prețul mediu al unei beri locale la halbă în Praga este de 1,3 euro, dar în zonele mai puțin turistice ale Pragăi se găsește la un euro.
Bulgaria: hot dog
Mergem spre est pentru că în vest, se pare, un euro nu valorează prea mult. În capitala Bulgariei, puteți mânca o masă ieftină cu 1 euro la chișcuri și brutării din tot orașul: hot dog, cartofi prăjiți, clătite…
România: o felie de pizza
În brutăriile din București găsești cu ușurință o pizza tăiată felii la prețul de 1 euro, iar pe alocuri chiar cu câțiva cenți mai puțin.
Turcia: covrigi
La fiecare colț din Istanbul, se pot vedea tarabe cu covrigei rotunzi presărați cu susan, numiți simit, vânduți simpli sau cu brânză. Vei plăti aproximativ jumătate de euro pentru această gustare, iar în unele zone chiar mai puțin. Pe străzile din Istanbul poți bea suc de rodii, care acum costă puțin mai mult de 1 euro. (Traducerea: Ruxandra Lambru)