timesnewroman.ro: Abia au trecut câteva zile de când Austria a votat împotriva aderării României la spațiul Schengen și deja avem primii concetățeni care au dobândit talente de care habar n-aveau până acum. Iar unii s-au dus deja cu ele la „Românii au talent“.
Este și cazul unui bărbat din București, care a pus în scenă un număr extrem de complex de boicot la adresa Austriei. Mai întâi a adus pe scenă patru angajați Raiffeisen Bank, pe care i-o porcăit în ultimul hal, după care le-a cerut să-i închidă contul pe care-l avea la banca austriacă.
După ce-a terminat cu angajații Raiffeisen, bărbatul a adus pe scenă un porc, pe care l-a hrănit cu ștrudele și șnițele vieneze. După ce s-a îmbuibat, porcul și-a făcut nevoile pe un steag al Austriei, steag căruia bărbatul i-a dat apoi foc. Și toate acestea în timp ce-l înjura pe premierul austriac la telefon.
Numărul lui a fost extrem de apreciat atât de jurați, cât și de persoanele din public public, fiind răsplătit cu aplauze în picioare pentru mai bine de 20 de minute, un record absolut al emisiunii „Românii au talent“. (sursa)