PSD consideră că scopul principal al reformării sistemului fiscal din România este de a reduce inechitățile sociale și de a asigura solidaritatea socială între contribuabili.
“În viziunea social-democrată povara fiscală trebuie distribuită în mod echitabil la nivelul societății. Astfel, trebuie îndeplinite concomitent două condiții esențiale: veniturile supradimensionate trebuie supraimpozitate, iar veniturile mici trebuie să beneficieze de impozite mai mici”, a precizat Ioan Mang, președintele PSD Bihor.
În acest sens, PSD a făcut următoarele propuneri în cadrul Coaliției de guvernare:
1. Supraimpozitarea veniturilor salariale mai mari decât salariul Președintelui României;
2. Supraimpozitarea pensiilor speciale care depășesc consistent pensia medie din România;
3. Diminuarea poverii fiscale prin deduceri aplicate veniturilor mici;
4. Contribuție pentru Sănătate și Educație din partea firmelor mari, pe o durată limitată.
Pragurile si cotele de impozit pentru propunerile de mai sus urmează să fie discutate cu partenerii de guvernare.
PSD consideră că, în această perioadă dificilă, este profund inechitabil ca cei cu venituri supradimensionate să se bucure de același regim fiscal aplicat celor care se zbat în sărăcie severă.
În același timp, Guvernul are obligația de a promova solidaritatea între contribuabili și de a asigura un echilibru just între impozitarea muncii și a capitalului.
Nu în ultimul rând, noul model fiscal trebuie să asigure resursele pentru continuarea investițiilor și a stimulării mediului de afaceri, pentru susținerea dezvoltării economice și a creșterii nivelului de trai, transmite Biroul de presă al PSD Bihor.