Patrick Andre De Hillerin: În România a început vânătoarea de finanțări prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Sunt mulți bani la dispoziție, sunt proiecte de făcut și banii sunt mult mai ușor de obținut decât cei din finanțările europene obișnuite. Cel puțin aparent.
Unii dintre dumneavoastră știu, cei mai mulți însă nu, că un proiect finanțat din fonduri UE este extrem de riguros, că până ajungi să depui cererea de finanțare ai foarte mult de lucru. Este nevoie de un proiect foarte bine întocmit, de justificarea prealabilă a fiecărui eurocent ce urmează a fi cheltuit, de avize, studii, metri cubi de documentație. După o atentă analiză și foarte multă birocrație, după jumătate de an de întocmit acte (în cel mai bun caz) și după alte minimum 6 luni de pritocit informația, clarificări, depuneri de documente lipsă sau suplimentare, se obține finanțarea. Sau nu.
Ei, bine, pe PNRR nu se întâmplă la fel. Există această presiune creată de faptul că totul trebuie finalizat până în 2026, presiune care împinge pe toată lumea să-și folosească genunchii drept masă de lucru. Proiectele se scriu pe genunchi, aprobările par a urma să se dea tot așa, dacă nu au fost date deja încă de la scrierea PNRR.
Ceea ce s-a întâmplat cu un întreg capitol din Plan, energia, este edificator. Varianta trimisă inițial de guvernul PNL-USR, cu acordul domnului Ghinea (că altfel nu se putea) era scrisă cu dedicații atât de transparente, încât mai lipseau doar pozele cu nuntașii lipind bancnote pe fruntea lăutarului care a alcătuit programul artistic. Capitolul de energie a fost respins complet de Comisia Europeană, încă de la începutul negocierilor. A fost nevoie ca acesta să fie rescris. Nu a suferit modificări esențiale. Nu, doar au fost eliminate numele firmelor, dar proiectele și alocările au rămas aceleași. Ce piață liberă, ce licitații, ce transparență? Cred că se cunosc deja și furnizorii celor mai mici subansamble, deși, de dragul imaginii, se vor mima niște proceduri.
Pornind de la o întâmplare din Tulcea, unde primăria vrea să construiască, folosind bani din PNRR, o pistă pentru biciclete, fiind dispusă să plătească 200.000 de euro pe kilometru pentru asta, am aflat că pistele de biciclete sunt o adevărată modă printre primarii țării, care au descoperit brusc ciclismul ca modalitate de a obține bani de la UE.
Pe lângă Tulcea, care vrea să construiască o pistă de 9,9 kilometri cu 1,98 de milioane de euro fără TVA, pe marginea minideltei aflate în afara orașului și unde, pe lângă agricultorii din zonă, mai vin 3-4 vizitatori pe săptămână în extrasezon și 10-12 clienți ai restaurantului pescăresc pe zi în sezon, cel puțin trei comune din Timiș (Moșnița Nouă, Șag și Dumbrăvița) se laudă că aproape că au primit, deja, banii din PNRR pentru piste de bicicletă. Astea sunt rezultatele unei căutări pe net care a durat sub 10 minute. Probabil că numărul celor care vor să ia bani din PNRR pentru piste de biciclete este mult, mult mai mare.
Pistele de bicicletă sunt noile parcuri din mijlocul pădurilor, noile terenuri de fotbal în pantă care se construiau pe vremea Elenei Udrea și a PD-L. Cele mai multe dintre ele, dacă nu sunt inutile sunt, oricum, departe de a fi o prioritate. Dar departe rău.
În țara în care între 35 și 45% dintre gospodării au toaletele în fundul curții, în care nu există utilități minimale, precum apă curentă și canalizare, în care rețelele de distribuție a gazelor naturale pentru consumatorii casnici sunt un vis în multe zone, pare că cineva și-a pierdut mințile și vrea să ne bage pe gât pistele pentru biciclete construite în pustietăți, care pornesc de nicăieri și ajung niciunde.
România este una dintre cele două țări UE, alături de Italia, care a ales să acceseze la nivel maxim și împrumuturile din PNRR.
Căci PNRR-ul are două componente, pentru fiecare țară: fonduri rambursabile și împrumuturi. De obicei, împrumuturile disponibile dublează, cel puțin, suma din granturi. Nimeni nu era obligat să acceseze împrumuturile. Multe țări au ales să nu o facă. România însă s-a aruncat la maxim, iar domnul Ghinea era foarte mândru de acest lucru:
„Nu vă ascund faptul că a fost o sugestie, dacă nu chiar recomandare, din partea Comisiei, să nu tragem împrumuturile, să nu depunem acum cererile pentru împrumut. Am respins această sugestie și am fost foarte clari că România va depune […] cereri și proiecte și reforme pentru toate cele 29,2 miliarde”, spunea fostul ministrul a Investițiilor și Proiectelor Europene pe 13 mai 2021, într-o conferință de presă (declaratia este aici, la minutul 39:12).
România, așadar, s-a împrumutat, prin PNRR, la capacitatea maximă la care o putea face. Asta înseamnă 15 miliarde de euro din cele 29,2 miliarde de euro. Au fost 29,2 miliarde, pentru că, actualizând datele și prețurile la care s-au raportat alocările, granturile pentru România au mai scăzut cu 1 milion de euro. PNRR înseamnă acum 28,2 miliarde de euro, din care 15 miliarde de euro sunt împrumuturi. Adică 53,2% din banii din PNRR sunt împrumuturi.
15 miliarde de euro înseamnă un împrumut enorm. Dincolo de faptul că multă vreme ne-a fost prezentat drept bani gratis de la UE, nimeni nu ne-a întrebat dacă suntem de acord cu acest împrumut. L-au cerut domnii Ghinea și Cîțu, ignorând recomandările Comisiei Europene. Ba, pentru a obține acești bani, s-au mai apucat să și promită anumite lucruri despre care, iarăși, nu au întrebat nimic pe nimeni. Cum ar fi acea celebră plafonare a bugetului pentru pensii la 9,5% din PIB pe o perioadă de zeci de ani, în timp ce președintele lor zburdă anunțând majorări ale bugetului pentru înarmare de la 2% la 2,5% din PIB. Pentru arme permite PNRR, pentru pensii nu.
Și, totuși, de ce împrumutăm 15 miliarde de euro și ne luăm angajamente fiscale pe 30-40-50 de ani? Pentru ce limităm creșterea pensiilor? Pentru ce tip de proiecte? Pentru aceste piste de biciclete unde kilometrul construit costă cât o școală din mediul rural?
Dacă s-ar face piste de biciclete, din PNRR, pentru oamenii care merg cu bicicleta la serviciu, pentru a produce bani din care se plătesc taxe și impozite, ar mai fi semne că se urmăresc redresarea și reziliența. Dar să faci piste de biciclete inutile, în mijlocul naturii, și să cheltuiești aproape două milioane de euro (dintre care 53,2% bani împrumutați) pentru plăcerea câtorva zeci de oameni, când există urgențe reale, nefinanțabile atât de ușor, asta este, realmente, bătaie de joc.
Așadar, domnule Ghinea, nea Supermane Cîțu, pentru asta v-ați împrumutat 15 miliarde de euro în numele nostru? Decât întreb…
Citeşte întreaga ştire pe libertatea.ro.
