Până anul trecut, pentru PNL, diaspora – TOATĂ, reprezenta tot ce avem mai bun ca nație. Cei mai buni dintre noi, ne spuneau mereu liderii PNL aflați atunci în opoziție și însetați după voturi.
Iată că voturile au venit – de la toată diaspora, au revenit și aproape un milion de români în țară, dar discursul s-a schimbat radical. Nu toți cei plecați în străinătate, spun acum liderii PNL, sunt buni. Unii sunt hoții iar unele sunt prostituate, zice Rareș Bogdan, prim vicepreședintele PNL. Oare câți dintre cei și cele calificați astfel l-au votat? Mă rog, nu pe el personal, ci lista pe care partidul-Iohannis l-a parașutat în frunte… Pentru că de o candidatură reală, gen primăria Capitalei, unde se putea dovedi câte voturi aduce guralivul liberal, a fugit ca dracul de tămâie. În rest, dă sfaturi la unii și calificative altora.
”70.000 din toti cei aproape un milion care au intrat in tara, nu se stie cu ce s-au ocupat in afara tarii. Intre 8000 si 10.000 sunt prostituate care s-au intors in tara. Cateva mii sunt şuţi in afara tarii. Sunt cifre oficiale.”
Nu știm de unde are Rareș Bogdan aceste cifre oficiale, dar este cert că tupeul nu-i lipsește. Și nici cinicismul. Au fost destule câteva scandaluri, da, șocante și bine mediatizate, pentru ca fostul moderator tv să se urce pe val cu mesaje populiste și, desigur, împotriva unei părți a diasporei.
Pentru că, vedeți dumneavoastră, de acum, diaspora nu mai e TOATĂ bună și cuminte. E bună cea care stă acasă, adică în străinătate!! E bună cea trimisă la cules ca să moară de tuse și sufocată pe câmpurile cu sparanghel ale nemților… Diaspora care se întoarce în țară îi miroase marelui ”liberal” Rareș Bogdan. Până la alegeri, desigur. Atunci va fi iar bună, toată. Inclusiv prostituatele și ”șuții”.