Voucherele pentru alimente vor ajunge la pensionari prin intermediul a două instituţii, a anunţat ministrul Muncii, Marius Budăi, marţi seara, la Antena 3.
“Dacă vorbim de pensionari, le vom achiziționa și le vom da prin Poștă sau prin Casa de pensii”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, marţi, la emisiunea News Hour with CNN, de la Antena 3.
Oficialul a precizat şi ce vor îşi vor putea cumpăra românii cu voucherele care vor ajunge la cei cu venituri reduse.
Peste 2,3 milioane de pensionari vor beneficia de vouchere de 50 de euro la două luni, având pensii sub 1.500 lei pe lună.
Ce alimente putem să cumpărăm pe vouchere
“Ne gândim la şase grupe de alimente de bază, este ultima discuție și cred că va rămâne aşa – pâine, cartofi, orez, ulei comestibil, carne de pui și ouă“, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi.
Voucherele vor fi tipărite pe hârtie, ca şi tichetele de masă, nu vor fi pe card.
“Le vom putea folosi la hypermarket, magazine, pieţe, pe modelul tichetelor de masă”, a clarificat oficialul. (sursa)