Congresul SUA a adoptat joi un proiect de lege care interzice importurile de petrol şi gaze din Rusia, aceasta fiind cea mai recentă măsură în efortul guvernului SUA de a izola economic şi a penaliza Kremlinul pentru invazia sa neprovocată a Ucrainei, transmite CNBC.
Senatul adoptase deja, joi, legislaţia cu 100 de voturi pentru şi 0 împotrivă. Camera Reprezentanţilor a aprobat-o apoi cu un vot de 413-9 şi a trimis-o biroului preşedintelui Joe Biden pentru a-l semna.
Proiectul de lege interzice importul de petrol, gaze, cărbune şi alte produse energetice din Rusia şi vine la aproape o lună după ce Biden a semnat un ordin executiv care prevedea în esenţă aceiaşi paşi.
Proiectul de lege transformă ordinul lui Biden în lege, făcând mult mai dificil pentru un viitor preşedinte să o inverseze.
Legislaţia a fost adoptată după ce a fost blocată în Senat timp de săptămâni.
Legislaţia va întrerupe, de asemenea, relaţia comercială normală cu Belarus, un aliat cheie al Rusiei.
”Acest pachet are rolul să aducă orice instrument de presiune economică asupra lui Vladimir Putin şi a prietenilor săi oligarhi”, a declarat senatorul Ron Wyden, deputat în Oregon, într-o declaraţie privind măsurile.
El a mai spus că Rusia lui Putin nu merită să facă parte din ordinea economică care a existat de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. (sursa)