Senatorul bihorean Florian Bodog i-a adresat ministrului de Interne, penelistul Lucian Bode, o întrebare parlamentară legată de modul în care prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea, și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în cazul verificării legalității hotărârii CJ Bihor, impusă de Ilie Bolojan și desființată de Instanță:
”În data de 10 martie, Curtea de Apel din Alba Iulia a desființat, în recurs, prin hotărâre definitivă, Hotărârea Consiliului Județean Bihor cu numărul 241/2020 şi Regulamentul privind întreținerea pe timp de primăvară – toamnă şi gospodărirea drumurilor publice la nivelul județului Bihor în privința art. 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14 și 15 din Capitolul IV.
Instanța a anulat astfel nu mai puțin de 8 articole dintr-o hotărâre împotriva căreia, după eșecul altor demersuri politice și administrative, douăzeci de primari bihoreni au introdus o acțiune în justiție.
Prin prezenta, cu stimă, vă rog să îmi comunicați dacă și cum a fost posibil ca respectivele articole să treacă de controlul de legalitate din partea Prefectului județului Bihor, conform articolului 255 (1) din Codul Administrativ și dacă, în respectiva speță, Instituția Prefecturii și-a îndeplinit sarcina de garant al legalității. În același timp, dacă se constată neîndeplinirea atribuțiilor de către Prefectul județului Bihor, vă rog să îmi comunicați măsurile pe care le veți lua în acest caz.” (sursa)
Conform Portalului instanțelor de judecată, instanța a admis recursul declarat de către 20 de primării din Bihor, conduse de primari aparținând UDMR, împotriva hotărârii Consiliului Județean Bihor privind întreținerea marginilor drumurilor din județ, care instituia, prin CJ Bihor, obligații pentru primării, generând un raport de subordonare între instituții.
Concret, primarii UDMR au reclamat încălcarea Codului Administrativ, potrivit căruia „raporturile dintre administraţiile publice locale din comune, oraşe şi municipii şi autorităţile administraţiei publice de la nivel judeţean se bazează pe principiul autonomiei locale, legalităţii, solidarităţii, egalităţii de tratament şi responsabilităţii, între acestea neexistând raporturi de subordonare, ci raporturi de colaborare”.
Astfel, instanța admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi (primarii UDMR Bihor), împotriva Sentinței nr. 563/2021 a Tribunalului Bihor. Casează în parte sentința recurată și în rejudecare: Anulează în parte HCJ 241/2020 şi Regulamentul privind întreţinerea pe timp de primăvară – toamnă şi gospodărirea drumurilor publice la nivelul judeţului Bihor în privinţa art. 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14 ?i 15 din Capitolul IV. Hotărârea este definitivă.