”Nu mai este un secret pentru nimeni, de peste zece ani deja” – a declarat senatorul bihorean Florian Bodog în Parlament, ”faptul că România îndeplinește toate criteriile așa-zis tehnice pentru aderarea la Spațiul Schengen. Am făcut tot ce trebuia făcut, am achiziționat, ca țară, tot ce trebuia achiziționat la nivel de echipare modernă și am dovedit că protejăm granițele externe ale Uniunii Europene.
Amânarea, de peste un deceniu, a deciziei politice de aderare a României la Schengen nu a avut nici de atunci, iar acum cu atât mai puțin, nicio scuză! Românii și România și-au făcut datoria.
Dată fiind situația de război de la granițele noastre, dată fiind mobilizarea, în primul rând a cetățenilor, dar și a autorităților, pentru sprijinirea refugiaților ucraineni, date fiind vizitele tot mai numeroase și mai importante pe care lideri europeni de top le fac în țara noastră și recunoașterea, iarăși și iarăși, a rolului nostru la granițele UE, cred că e timpul să ne mobilizăm și noi și să cerem acceptarea românilor cu drepturi depline în Acordul Schengen. Iar asta, fără întârziere.
De aceea, propun Parlamentului României să inițieze de urgență acțiuni de diplomație parlamentară, pe lângă Parlamentul European, pe lângă Comisia Europeană, pentru ca decizia politică să se ia acum. Ar fi, totuși, prea mult, să treacă și acest an, iar noi, cu toate eforturile depuse, cu toate rezultatele obținute, cu toată recunoașterea obținută, să fim lăsați, iarăși, pe dinafară.
Cred însă că în acest moment, totul depinde doar de noi” – a concluzionat fostul ministru al Sănătății. (sursa)