Patriarhia Română a lansat marți o platformă unde românii pot dona pentru sprijinirea refugiaților ucraineni, potrivit unui comunicat oficial. Astfel, pentru coordonarea inițiativelor de sprijin acordat refugiaților ucraineni, Patriarhia Română a schimbat destinația platformei „Ajută cu bucurie”, lansată la începutul pandemiei pentru sprijinul celor aflați în dificultate.
„Această platformă a fost pe care am folosit-o anul trecut, mai ales în perioada stării de urgență, am transformat-o într-o platformă de ajutorare a refugiaților care vin în țara noastră, dar și pentru cei care vin și rămân sau tranzitează Republica Moldova”, a declarat Pr. Ciprian Ioniță, Consilier patriarhal coordonator la Sectorul social-filantropic din Administraţia Patriarhală.
„Prin această platformă, oamenii pot ajuta financiar, material, dar pot să se înscrie și ca voluntari”, a detaliat Pr. Ciprian Ioniță.
Prin platforma „Ajută cu bucurie”, Patriarhia Română și Federația Filantropia se alătură eforturilor care se fac la nivel național și încearcă să ofere o mână de ajutor persoanelor afectate de conflictul dintre Rusia şi Ucraina. Marți, Patriarhia Română a trimis la Chișinău un tir cu alimente și produse de strictă necesitate pentru refugiații ucraineni.
Și Arhiepiscopia Iașilor folosește o platformă online pentru coordonarea inițiativelor de sprijin acordat refugiaților, intitulată „Fii de ajutor”.
Pentru refugiații ucraineni aflați în Republica Moldova poți dona pe site-ul Misiunii „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei.
Potrivit autorităților, peste 33.000 de ucraineni se află în prezent în țara noastră. (sursa)