Salariaţii din Belgia vor putea munci numai patru zile pe săptămână, după ce guvernul de la Bruxelles a adoptat marţi un nou acord privind munca, menit să aducă flexibilitate unei pieţe a muncii mai degrabă rigide, transmite Reuters, citată de Rador.
Vorbind după ce coaliţia de la guvernare a ajuns la un acord în timpul nopţii, premierul belgian, Alexander De Croo, a declarat că pandemia de COVID-19 a obligat oamenii să muncească într-un program mult mai flexibil şi să combine activitatea profesională cu viaţa lor privată.
„Acest lucru a condus la noi moduri de desfăşurare a muncii”, a declarat premierul belgian în conferinţă de presă. Potrivit noului acord, salariaţii care doresc pot munci până la 10 ore pe zi în loc de 8, dacă sunt de acord şi sindicatele, astfel încât put lucra numai patru zile pe săptămână pentru acelaşi salariu.
De asemenea, belgienii care doresc să muncească mai mult într-o săptămână şi mai puţin în următoarea săptămână, pot face acest lucru, ceea ce le permite organizarea şi împărţirea vieţii lor între muncă şi casă, mai ales în cazul părinţilor care-şi cresc împreună copiii.
„Consider că a da mai multă flexibilitate angajaţilor este o idee foarte bună, pentru că poţi să îţi organizeze altfel viaţa, poţi avea trei zile de weekend pe săptămână, poţi gestiona mai bine timpul dacă ai copii de crescut”, a declarat Amaury Massion, muzician.
Noile reglementări include, de asemenea, şi dreptul de întrerupere a lucrului după orele legale de muncă, pentru companii cu peste 20 de angajaţi. În plus, noile reguli îi vizează şi pe aşa-numiţii „muncitori pe platformă”, persoane angajate de platforme de internet, precum Uber. Belgia intenţionează să atingă până în 2030 o rată de ocupare a forţei de muncă de 80%. La finalul anului 2021 rata ocupării forţei de muncă era de 71,4%. (sursa)