Un cititor BihorNews.ro ne atrage atenția asupra faptului că firma de avocatură Mălan și Asociații, de pe strada Szigligeti Ede, nu se supune acelorași reguli de parcare impuse de Primăria Oradea tuturor celorlalți cetățeni, prin introducerea zonelor roșii și taxate cu 8 lei pe oră.
Cititorul orădean ne scrie că a fost la fața locului, iar strada respectivă ar fi singura din zonă scăpată de noile scumpiri decise de edili.
Mai mult, printr-o simplă cercetare online, acesta a descoperit faptul că imobilul se află la o distanță mai mică de 300 de metri față de parcarea supraetajată de pe strada George Barițiu.
Ori, într-o conferință de presă de la finele anului trecut, primarul Florin Birta a declarat că municipalitatea va introduce parcările de culoare roşie tocmai pe o rază de 300 metri de la parcările subterane şi supraetajate din centrul orașului.
Or fi uitat o stradă…, ne scrie orădeanul vigilent.