Comisia Europeană pune la dispoziția profesorilor un ghid despre combaterea dezinformării, cu care să îi ajute pe elevi să separe ceea ce este real de ce este fals, a anunțat Reprezentanța Comisiei Europene în România, joi, pe Facebook.
„Pandemia a demonstrat cât de rapid se răspândesc online informațiile false. Din acest motiv, Comisia Europeană pune la dispoziția profesorilor din învățământul secundar un set de instrumente cu care să îi ajute pe elevi să separe ceea ce este real de ceea ce este fals atunci când navighează online. Setul de instrumente cuprinde: un ghid pentru profesori despre cum poate fi identificată și combătută dezinformarea; o prezentare în format editabil cu exemple și exerciții ce poate fi folosită în timpul orelor de clasă”, a transmis Reprezentanța Comisiei Europene în România pe Facebook.
Materialele pot fi descărcate online gratuit, în limba română, de aici