Două litigii deschise de Rodica Baștea, o prietenă de familie a soților Iohannis, blochează de mai bine de 5 ani recuperarea de către stat a unui spațiu comercial valoros din centrul Sibiului și a banilor încasați din chirie de familia prezidențială, potrivit unui răspuns al ANAF la solicitarea Centrului de Investigații Media (CIM).
După 6 ani de la sentința definitivă a Curții de Apel Brașov din 12 noiembrie 2015 – prin care titlul de proprietate al soților Carmen şi Klaus Iohannis a fost anulat, iar cuplul prezidențial nu a fost considerat cumpărător de bună -credință – statul român nu a reușit nici măcar să își înscrie titlul de proprietate în cartea funciară a imobilului din Sibiu, strada Nicolae Bălcescu 29.
Nu a recuperat niciun ban din uzufructul (banii din folosința imobilului) de care a fost văduvit între 1999 și 2016, perioadă în care imobilul a fost luat din proprietatea statului de familiile Baștea și Iohannis.
În schimb, aflată în proprietatea președintelui, doar jumătate din imobil i-a adus familiei Iohannis aproape 1,3 milioane de lei, adică în jur de 260.000 de euro, la cursul actual, potrivit unor documente ANAF.
Este vorba de chiria spațiului comercial de la parterul imobilului către Raiffeisen Bank. E într-o zonă cu vad, în centrul Sibiului, pe artera pietonală plină de terase care duce spre Piaţa mare. Cu acești bani – a punctat riseproject.ro – președintele a cumpărat alte 3 case, ”căsuțe” cum le-a numit într-un interviu, care, de asemenea, îi aduc venituri din chirii. Acum, spaţiul comercial este dezafectat, iar imobilul este în litigiu privind succesiunea.
De ce nu au fost recuperați banii și imobilul după 6 ani?
Întrucât, în 2016, prietena de familie a soților Iohannis a deschis 2 noi litigii privind succesiunea casei, notează CIM. Rodica Baștea este văduva lui Ioan Baștea, cel care a pretins că a moștenit imobilul, a reușit să pună mâna pe el în baza unor acte false și a vândut jumătate familiei Iohannis, în 1999.
Unul dintre noile litigii – o petiție în ereditate – a fost finalizat în acest an la Înalta Curte, după 5 ani. Rodica Baștea a pierdut. Urmează reluarea unui proces suspendat în 2019 până la soluționarea petiției în ereditate. În acest al doilea litigiu, Rodica Baștea solicită anularea unui certificat de moștenitor din 2008 prin care o altă casă din Sibiu, pretins moștenită, a fost trecută în proprietatea statului.
Cât aceste litigii sunt încă nefinalizate, statul român nu își poate înscrie titlul de proprietate în cartea funciară a imobilului și nu poate solicita în instanță recuperarea uzufructului de care a fost văduvit în perioada 1999 – 2016 – susține ANAF în răspunsul către CIM.
De notat că Rodica Baștea este reprezentată în aceste litigii de casa de avocatură Mușat și asociații, cea care l-a reprezentat și pe președintele Klaus Iohannis în procesul privind presupusa incompatibilitate, deschis de Agenția Națională de Integritate, în urmă cu câțiva ani.
Un episod neclar. Răspunsul președintelui
Dreptul de proprietate al președintelui pentru imobilul din Sibiu, Nicolae Bălcescu 29, nu a fost radiat din cartea funciară imediat după sentința definitivă a Curţii de Apel Braşov din 12 noiembrie 2015. Ci abia pe 18 aprilie 2016.
Între cele două date, familia Iohannis a încasat chirie de la Raiffeisen Bank pentru spațiul comercial de la parter. Pe 19 aprilie 2016, după radierea titlului de proprietate din cartea funciară, Administrația prezidențială a precizat pentru Hotnews.ro că președintele Klaus Iohannis ”va returna imediat sumele care i-au fost virate în baza contractului de închiriere începând cu data comunicării deciziei civile a Curții de Apel Brașov”.
În noiembrie 2021, Centrul de Investigații Media a întrebat Administrația prezidențială care a fost suma restituită de președintele Klaus Iohannis. Deși în urmă cu 5 ani, aceeași administrație prezidențială, cu același președinte, a răspuns presei, acum instituția a susţinut că informațiile nu sunt de interes public. (sursa)
Citește întreaga poveste a moștenirii care l-a îmbogățit pe președintele Klaus Iohannis pe Centrul de Investigații Media.