printreranduri.net: Nu cred ca există oraș mai lăudat ca Oradea în mass media din România, pentru „transformarea” minunată prin care a trecut și pentru lucrurile „bune” făcute de cei care administrează orașul.
Una dintre „atracțiile” orașului este și Palatul La Roche – Darvas din zona centrală, transformată în ditamai muzeul „Art Nouveau”.
Puțini știu însă istoria acestui imobil atât de „vizitat. Iată povestea casei, una cât se poate de edificatoare pentru „felul” orașului Oradea de acum 100 de ani.
Nu există orădean cu pretenții sau „turist” venit la Oradea care să nu fi auzit sau să fi vizitat acest Muzeu atât de trendy.
Reprezentând o bogăție naturală imensă, pădurile Bihorului (pe atunci, în stil austro-ungar comitat și nu județ) au interesat capitalul străin, astfel că în anul 1907 a luat ființă la Oradea firma La Roche
și Darvas, înregistrată ca industrie de pădure fuzionată și societate pe acțiuni.
Dr. Alfred La Roche din Basel – Elveția și Darvas Imre, etnic maghiar din Oradea dețineau 190 de acțiuni a câte 475.000 coroane fiecare. Ceilalți acționari ai societății au fost dr. Sarkadi Adalbert
din Oradea, Ficher Alexandru, Kalman losif. dr. Kadar Elek și Schtiltz Adalbert
din Oradea, au participat prin cumpărarea a câte 10 acei de 10.000 coroana fiecare.
Capitalul social al societății era 1.000.000 de coroane și consta din 200 acțiuni la purtător în valoare nominală de câte 5.000 coroane
Obiectul firmei erau exploatarea pădurilor, prelucrarea industrială a materialelor din lemn, comerțul cu lemn, etc. Deci lemn. Tăiau păduri și vindeau masa lemnoasă pentru fabricile de mobilă. Și atunci, ca și acum, o afacere bănoasă.
Asta reiese și din raportul societății acestei firme din 30 septembrie 1911 unde se menționa că: „desfacerea mărfurilor era atât de masivă încât se simțea lipsa vagoanelor necesare pentru transportul materialului lemnos pe calea ferată”. Mai pe românește, nu putea desface atâta marfă cât lemn puteau tăia.
Istoricii notează că „exploatarea lemnelor de foc și a buștenilor ține pasul cu cerințele din comitat și municipiul Oradea, iar prețul produselor lemnoase era ridicat, promițând o continuă ascensiune”.
Averea firmei în anul 1912 era de 2.806.618 coroane. având sectoare de exploatare în Sud-Estul Bihorului, în zona localităților Băița, Poienii de Sus, Briheni, Topa de Criș și Lunca.
Din bilanțul societătii pe anul 1912 rezultă că aceasta exploata în zonele menționate o suprafată de 5 .067 iugăre de pădure, în valoare de 1.004.402 coroane pentru care plătea un impozit funciar anual de 13.000 coroane.
Tot din sursele istoriografice am aflat că în perioada anilor 1910-1911 firma a făcut investiții foarte mari pentru modernizarea procesului tehnologic, construind linii (brațe industriale, teleferice de transport lemne, alte mijloace de transport, instalati ș.a.). Valoarea acestor mijloace numai în cazul exploatării oatirilar de la Lunca și Topa de Criș reprezentau 1.106.737 cornane.” Să faci investiții de milioane de euro nu era pentru oricine. E clar: compania LaRoche-Darvas era una înfloritoare. Mărturie stă (și astăzi) sediul ei.
Sursa utilizată: Mihai Apan, „Contribuții documentare privind dezvoltarea industrială a orașului Oradea de la sfârșitul secolului XIX până la primul război mondial” în Crisia, Revista Muzeului Țării Crișurilor. Nr. XXIII din 1993.
Cu milioane de coroane în conturi și investiții, societatea ar fi și astăzi un jucător important pe piață. Nu chiar ca Holzindustrie Schweighofer din Sebeș, dar nici foarte departe.
V-am relatat această pagină de istorie locală, pe de o parte, pentru că e foarte interesantă și prea puțin cunoscută, pe de altă parte spre informarea publicului vizitator al muzeu. Data viitoare când mai merge cineva la Muzeul Art Nouveau din Oradea și se minunează ce clădiri superbe construiau pe atunci maghiarii, evreii, austriecii și, iată, elvețienii să știe și la ce se minunează.
Să știți că nu le-a fost ușor să construiască așa un palat frumos. Au trebuie să taie (ilegal) multe păduri!
În același timp, când mai susținem sau participăm la un protest împotriva defrișării pădurilor din România, e bine să ne aducem aminte de povestea La Roche – Darvas. Ține de o oarecare igienă a memoriei.
Nu spun că Palatul nu ar fi superb! Însă când mă gândesc la cum a fost realizat, parcă mi se mai potolește și setea de cultură și muzee, și parcă nici stilul ăsta Art Nouveau nu mai e chiar așa de spectaculos. (printreranduri.net)
