Deputatul bihorean Ioan Mang a fost invitat, în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaților, la Dezbaterea ”Fit for 55: România și Planul UE pentru o tanziție verde” organizată de Financial Intelligence, în care a abordat mai multe teme de actualitate din domeniul Energiei.

“Fit for 55” este un proiect important pentru întreaga Europă și chiar pentru întreaga omenire, chiar dacă unele state nu sunt de acord cu unele politici care se prevăd de către Uniunea Europeană, a declarat Ioan MANG, Vicepreședintele Comisiei pentru industrii şi servicii, Camera Deputaților, la Dezbaterea ”Fit for 55: România și Planul UE pentru o tanziție verde” organizată de Financial Intelligence.

“Cred că este foarte important să facem pași, dar trebuie ca, înainte de a lua anumite decizii, să le gândim și să nu sărim calul. Avem tendința, din păcate, de a sări peste niște etape.

Dacă cei de la Comisia Europeană și-au impus, de exemplu, să renunțe la cărbuni în 2030, noi am închis centralele pe cărbune în 2021, fără să ne gândim ce facem de acolo și ce energie până în loc.

Fiecare măsură va trebui analizată din punctul de vedere al interesului României. Din informațiile mele, prin PNRR, ne-am angajat să renunțăm la lemne de foc în câțiva ani. Dar peste 30% din populația României se încălzește cu lemne,  nu avem  rețele de gaz. Avem case care nu sunt racordate la curentul electric. Dacă nu le dăm nici lemne de foc, cu ce se vor încălzi?

Cred că trebuie să facem analize, să stabilim care să fie pașii și să ajungem acolo unde trebuie să ajungă toată Europa, chiar dacă nu până în 2030. Acum ne punem problema să dezvoltăm capacități noi de producție de energie electrică. Dar oare s-a întrebat cineva dacă rețeaua de transport energiei electrice va face față?

Pentru că aici este o altă problemă – măsurile care s-au luat acum vreo doi ani prin care firmele care asigură conectarea, transportul energiei electrice, au fost obligate să facă racorduri gratuite către societățile mari inițial, ulterior și persoanele fizice care nu sunt racordate la energie electrică, din costurile lor, fără să li se spună cu ce vor acoperi după aceea costurile de intervenție și de întreținere a rețelelor electrice.

Din nou, a fost o măsură care nu a fost gândită de la început. Cred că este foarte important să analizăm de acum înainte lucrurile mult mai bine. Sper să avem un guvern cu putere, stabil și cu un grad mare de susținere în Parlament. Este absolut necesar și sper ca acest Guvern să aibă experiența necesară să gândească fiecare măsură. Nimeni nu este împotriva ideii de a avea un aer curat și o climă sănătoasă, să avem o agricultură sănătoasă, dar toate nu se pot face de pe o zi pe alta. Ne-am obișnuit cu acest lucru. Astăzi luăm decizia, mâine am tăiat, poimâine sunt oamenii pe străzi. Am închis mine fără să ne asigurăm că îi calificăm pe acei mineri înainte de a închide mina. Le-am dat sume compensatorii care s-au terminat într-un an la cei mai nechibzuiți, în doi ani la cei chibzuiți, dar s-au terminat în final. Și oamenii aceia, în general, sunt pe drumuri acum.

Mi-a plăcut opinia europarlamentarilor noștri pentru că au susținut ideea că fiecare țară trebuie să își aplice aceste politici la nivelul lor, astfel încât să ajungă într-un anumit termen acolo, dar nu de azi pe mâine.

În ceea ce privește gazele din Marea Neagră, personal, vă spun sincer, că în afară de sloganul că nu avem o lege offshore, nu am auzit de la nimeni care ar fi cerințele celor din domeniul extracției de gaze pentru lege.

M-aș bucura să ne întrunim în Parlament să discutăm acest lucru. Nu e posibil să nu mai cerem nici o redevență, să nu mai cerem nicio sumă suplimentară, pentru că acel gaz, chiar dacă noi spunem ca ar salva economia românească, nu va fi al României, va fi al celor care îl extrag. (financialintelligenge.ro)

Articolul precedentS-a votat în Parlament. Liber la construcții în extravilan!
Articolul următorCseke Attila ne anunță că urmează valul 5. ‘S-ar putea să avem și alt val!’