Think tank-ul INACO – Iniţiativa pentru Competitivitate a lansat Ghidul Surselor de Finanţare pentru Companii în Timpul Crizei COVID-19, dedicat tuturor antreprenorilor care vor să îşi menţină afacerile pe linia de plutire, să îşi păstreze angajaţii sau chiar să îşi dezvolte afacerea pe noile coordonate create de criza noului coronavirus.
Domeniile vizate de noul ghid INACO sunt: sănătatea, extinderea producţiei şi dezvoltare servicii, cercetare, dezvoltare, inovare, dezvoltarea resurselor umane, domeniul piscicol, agricol, pomicol, vitivinicol, dialog social, infrastructură mare în energie şi tehnologie, stimularea mediului de afaceri, a culturii şi a media, iniţiative de sprijin civice şi private.
“Bani există! Acest ghid adună ultimele noutăţi pentru salvarea companiilor, 48 de oportunităţi active acum pentru finanţare nerambursabilă, nebancară, publică şi private, naţională şi europene, în aceste vremuri delicate pentru sprijinirea întreprinderilor mici, mijlocii şi mari. Beneficiarii pot fi companiile inovatoare, cele capabile de reprofilare a liniilor de producţie la nevoile actuale, inclusiv cele care funcţionează în zonele cele mai defavorizate zone, dar nu numai. Am inclus alte şapte programe cu finanţare europeană amânate, dar pentru care e bine să ne pregătim”, a declarat Andreea Paul, preşedintele INACO şi coordonatorul acestui proiect.