Tentativa guvernului de a impune aplicarea certificatului verde prin HG reprezintă un abuz, care va provoca haos și va aduce și mai multă neîncredere în rândul populației, spune președintele PSD Bihor, deputatul Ioan Mang.
Doar prin lege adoptată în Parlament se poate impune accesul condiționat în restaurante sau la evenimente.
PSD susține ferm că țara nu mai poate fi închisă ca în starea de urgență și că situația actuală – creșterea accelerată a numărului de îmbolnăviri, a cazurilor de la ATI – impun măsuri serioase de prevenție însă deciziile trebuie să fie adecvate și mai ales pe deplin LEGALE.
Legea 55/2020 privind starea de alertă nu reglementează expres restricțiile și nu poate fi temei legal pentru impunerea lor, iar modificarea ei nu se poate face prin OUG.
Curtea Constituțională a spus în mai multe decizii că măsurile care afectează drepturi și libertăți fundamentale se pot lua numai prin lege adoptată în Parlament.
Guvernul Cîțu știa de mult că România trebuie să fie în acord cu realitatea europeană în privința certificatului verde, dar în loc să pregătească, să prezinte public și să promoveze din timp, în Parlament, actul normativ necesar, a pierdut ultimele trei luni cu campanii electorale absurde care n-au nicio legătură cu problemele oamenilor, conchide președintele PSD Bihor. (sursa)