Guvernul se clatină, fiind atacat cu moțiuni de cenzură în Parlament atât de PSD și AUR, cât și de USR PLUS, până săptămâna trecută partener de guvernare – scrie profit.ro. Miniștrii USR vor demisiona probabul din Cabinet, parte a unei proceduri prin care încearcă să îl înlăture pe Florin Cîțu din fotoliul de prim-ministru.
În acest timp, Executivul continuă împrumuturile.
În Luna august a împrumutat 4,7 miliarde de lei, totalul împrumuturilor semnate de la începutul anului urcând la 85,1 miliarde de lei, potrivit calculelor Profit.ro. Chiar și așa, luna august a fost una dintre cele mai slabe din acest an în ce privește împrumuturile, situație specifică lunilor de vară, când activitatea pe piața internă de titluri de stat este una mai redusă. Este important și că statul a atras în iulie un împrumut substanțial de pe piața externă, astfel că, cel puțin o perioadă, și-a asigurat o situație confortabilă a finanțelor.
Trebuie menționat că datoria publică a depășit, probabil, pragul de 50% din PIB.
De ce este important: Împrumuturile atrase pentru acoperirea deficitului bugetar cresc datoria publică, în timp ce împrumuturile pentru refinanțarea datoriei mai vechi ce ajunge la plată nu au impact asupra datoriei statului. Procesul în care împrumuți pentru a plăti datoriile din trecut este o practică a autorităților publice numită rostogolire a datoriei. Chiar dacă doar deficitul crește datoria publică, Guvernul trebuie să împrumute pentru a acoperi întreg necesarul brut de finanțare.
Majorarea deficitului bugetar cu câteva miliarde de lei la rectificare ar conduce la o creștere similară și a necesarului de împrumut
De asemenea interesant: Datoria publică a depășit, în luna ianuarie, pragul istoric de 500 de miliarde de lei, echivalentul a 47,8% din Produsul Intern Brut (PIB), potrivit datelor analizate de Profit.ro. Împrumuturile în lei de la bănci și alți investitori mari au totalizat 3,8 miliarde lei, față de 4,06 miliarde lei cât a anunțat orientativ Ministerul Finanțelor că ar ținti în august. Situația a fost salvată pe final de lună de un împrumut în valută de la băncile locale. În timp ce împrumuturile prin titluri de stat în lei au loc de obicei de două ori pe săptămână, cele în valută sunt rare, acesta fiind al doilea din acest an, și au loc în mod obișnuit la cererea băncilor, care semnalează Finanțelor că dispun de valută cu care ar putea credita statul. Pentru septembrie, ținta pentru împrumuturi prin titluri de stat în lei a fost stabilită la 4,4 miliarde de lei. (profit.ro)