Premierul României a făcut pușcărie în America și, fără să forțăm cuvintele, a ascuns țării un trecut de infractor internațional. A băut pînă n-a mai putut merge în linie dreaptă și n-a mai putut urmări cu privirea, fără să-și miște capul, un pix plimbat prin fața lui de ofițerul din Iowa. După examenul de treaptă și dubla prăbușire la ASE, a picat, iată, și testul de sobrietate.
Întrebat de presă cum stă treaba cu Operating While Intoxicated, a mințit. „A fost o contravenție“, a zis Florin Cîțu, cînd, în realitate, știa că s-a îmbătat muci și a condus mașina în zigzag, așa cum rezultă din raportul polițistului. Prin decizia unui judecător, arestul inițial s-a transformat în pușcărie, la capătul unui proces cu citație, avocat și ciocănel, proces întins pe cîteva luni. Din documente mai rezultă și că Florin Cîțu n-a recunoscut fapta, așa cum pretinde în mod mincinos, la fel cum în mod mincinos pretinde că la numirea sa de către Iohannis în funcția de premier „au fost respectate toate procedurile legale“. Nu au fost respectate toate procedurile legale și mai ales procedura legală care cere candidatului să-și mărturisească faptele penale, ca să nu mai vorbim despre legea care interzice unui condamnat penal să fie numit în fruntea Guvernului, așa cum i-a interzis unui alt condamnat penal.
Această lege (90/2001) nu precizează că fapta trebuia săvîrșită acum un an sau acum douăzeci, după cum nu spune că interdicția se referă la infracțiuni comise pe teritoriul României, dar nu și pe al UE sau al SUA. Prin urmare, litera legii îl face pe Cîțu penal, iar numirea lui în fruntea Guvernului României e ilegală.
Aici trebuie adăugat că încadrarea în registrul penal e făcută în SUA, deci nu trebuie pusă la îndoială, fiindcă vorbim despre partenerul nostru strategic și dascălul nostru în materie de Justiție, care ne învață rule of law și ne îndeamnă să blocăm accesul penalilor în funcții publice. Este vorba despre America toleranței penale zero, care a instalat procurori și agenți FBI la ambasada de la București cu scopul de a ne lumina cum să facem arestări, dosare și condamnări. Cînd legile și judecătorii acestei Americi spun că Florin Cîțu e penal, apăi nu mai e loc de întors.
Mai gravă însă ca beția e mitomania. Minciunile premierului României curg una după alta. El nu mai știe dacă i s-au pus cătușe (dacă nu i s-ar fi pus ar fi făcut din asta un argument în favoarea lui). Nu mai știe din ce bani a plătit amenda, nu mai știe dacă a împrumutat bani și nici dacă i-a înapoiat, după cum, despre celălalt dosar american, cel în care a țepuit o bancă cu șapte mii de dolari și un recuperator cu aproape zece mii, nu mai știe nimic. Și, colac peste pupăză, cu ocazia unui interviu de PR, nu își amintește clar cum s-a plătit școala aia scumpă din Iowa.
Cîțu se zbate cu stîngăcie în ghearele unei amnezii care pute și care îi pune la încercare biografia conspirată. Iar felul în care nu reușește să facă față unor întrebări previzibile te face să-ți dorești să fie mai degrabă un idiot pur și simplu decît o conservă reactivată pripit.
S-au găsit și oameni care să susțină că Florin Cîțu „nu poate fi pedepsit de două ori pentru aceeași greșeală“. E cît se poate de fals, fiindcă tocmai asta spune legea din 2001 și nimic altceva: condamnatul penal e pedepsit de două ori. O dată cînd e băgat la pușcărie și a doua oară cînd i se interzice dreptul de a ocupa funcții în Guvern. Toată legislația Codului Penal care adaugă la temniță și suspendarea unor drepturi pedepsește condamnații penal de două sau de mai multe ori. Cîțu e, așadar, în litera legii, penal. Iar președintele Iohannis, care, pe deasupra, s-a mai și umflat în pene că nu va numi vreodată în fruntea Guvernului un penal, a călcat în mod evident și repetat legea. O dată cînd l-a pus ministru de Finanțe și apoi cînd l-a pus premier.
Revenind în lumea reală, trebuie să admitem că Florin Vasile Cîțu nu va da socoteală pentru nimic, nici măcar pentru minciună, prostie sau aroganță. Nu va da explicații despre plătitorii facturii lui școlare, la fel cum nici serviciile secrete, nici ANAF și nici Președinția nu vor da socoteală pentru aranjamentele din biografia acestui impostor plantat în fruntea Guvernului. Florin Cîțu va fi premier în continuare și va cîștiga șefia PNL fiindcă prea multe interese private o cer. Girantul său politic, Klaus Iohannis, e el însuși o contrafacere pusă la cale de interese nedemocratice. La baza acestui fals stă unul dintre cele mai grave cazuri penale de la evenimentele din decembrie ’89 încoace.
În fața acestui lanț de ilegalități, incompatibilități și minciuni, instituțiile abilitate (Parlamentul, Serviciile, partidele, parchetele, Avocatul Poporului, CCR) nu pun întrebări și nici nu dau răspunsuri. Tac toate, apăsate de lașitate și corupție, și lasă scandaloasa afacere a dublei măsuri penale să fie măturată, încet, de valul de aer cald ca răsuflarea unui ofițer acoperit.