Pentru „autoritățile” statului român „există o singură pregătire” pentru un eventual val 4 de infectare cu noul coronavirus – scrie printreranduri.net.
Conform premierului Florin Vasile Cîţu, această „singură pregătire” înseamnă vaccinarea. Adică nicio o altă măsură, nimic altceva: nu suplimentarea paturilor de la Terapie Intensivă, nu angajarea de personal medical mai bine pregătit, nu scheme de tratament mai bune, nu achiziții de echipamente. Nimic din toate astea! Mizează tot pe campania de vaccinare, campanie care s-a dovedit un eșec de răsunet.
Guvernanții de „dreapta” se pregătesc de valul al patrulea al pandemiei nefăcând practic nimic. Pentru că vaccinarea populației nu mai depinde de ei. Cu cât se implică Cîțu și ceilalți politruci în campania de vaccinare, cu atât aceasta merge mai prost. Dovedit cu cifre!
Trebuie să mă corectez și să admit că „autoritățile” noastre fac totuși ceva în ceea ce privește vaccinarea populației: stau pe un stoc de câteva milioane de vaccinuri gata să expire, închid centrele de vaccinare unde nu se înghesuie lumea, nu mai dau vaccinuri la medicii de familie și le vând sau donează către alte state.
Deci valul patru ori ne prinde fantastic de „pregătiți” și nu va fi deloc, ori ne ia prin surprindere. Apropo de asta, Florin Vasile Cîțu a anunțat deja noi relaxări de la 1 August, asta în timp ce colonelul Gheorghiță trage un semnal de alarmă și spune că valul 4 va fi mult mai agresiv. E bine că există coordonare la nivelul „autorităților”!
PS.
Niciunul dintre obiectivele vaccinării asumate de președintele Iohannis ori premierul Cîțu nu s-a realizat:
o Cîțu – până la 1 iunie imunizarea a 5 milioane de persoane; până la 1 august imunizarea a 10 milioane de persoane.
o Iohannis – Ne propunem ca la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 iulie – 6 milioane, la 1 august – 7 milioane de persoane vaccinate.
o 20 iulie – 4.897.183 total persoane vaccinate (date oficiale).
sursa: printreranduri.net