De când cu marea eliberare de Covid, mulți știriști au luat-o razna. Nimic despre scumpirea energiei, nimic despre creșterea costului traiului decent. O să rămânem cu fălcile blocate de la atâta râs și voie bună.
E plin de optimism bolnav. Primele 3 știri la o televiziune privată „quality” sunt despre cum se mai deschide o terasă, cum se mai face un bairam, un festival, cu veselie. Îmi și închipui un român mediu din statisticile alea care nu mint spunând: de unde, mă, bani să dansez la Mamaia, să cutreier munții, de unde atâția bani?
Cred că de vină pentru toată ipocrizia asta nu sunt nici presa, nici guvernul. De vină e cuvântul „reziliență”. Nu mai pot cu „reziliența”, abia când îl aud cedez complet.
Termenul „reziliență” a ajuns să fie folosit și la declarațiile din sport
Cuvântul „reziliență” are înțelesul de revenire la o stare inițială de bine după un șoc, după o criză. A făcut carieră și în mediul corporatist, ba chiar și în sport. Ieri, după un meci de baschet, la declarațiile jucătorilor, unul care tocmai luase bătaie la 30 de puncte o ardea și el cu reziliența.
Dar „reziliența” e perversă pentru că presupune o criză. Mai mult, rezilienții peștelui prăjit văd criza ca pe ceva normal, ca parte din viață, din sistem. E normală o criză provocată de liberalizarea energiei!, îți va spune un rezilient. Sau lobbyist, cum vreți să-i spuneți. Pentru că, da, într-o perioadă în care producem energie și în plus peste ce consumăm, prețurile continuă să crească (surse: aici și aici). Că doar exportăm ieftin și cumpărăm scump, unii fac un ban grămadă, și amărăștenii trebuie și ei să țină pasul cu bursele.
Cum cresc prețurile
Când în anii trecuți spuneam banalitatea că liberalizarea energiei înseamnă scumpire pentru multe gospodării care trăiesc oricum la limită, pac, veneau 5 rezilienți și explicau cât de înapoiat trebuie să fii ca să nu înțelegi o piață liberă, că prețurile și pot scădea, bla-bla.
Acum, dacă i-am întreba de ce au mințit, ne-ar răspunde arogant că oricum aveam prețurile prea mici pentru UE și că, de fapt, ne aliniem.
Există o explozie de prețuri (care nu se simte deocamdată la INS) la nivelul mic, de supraviețuire la minimum. Tot optimismul tâmp vine în opoziție cu cei mulți care simt dramatic ce se întâmplă direct în coșul de cumpărături de la supermarket. „Revenirea la normalitate” pare și o revenire la profit cu japca din toate părțile, fără un stat capabil să arbitreze nebunia. Peste tot prin media e plin de „horeci” jubilând care vor da ca lumea în prețuri să recupereze pârleala.
Cîțu ne asfixiază cu revenirile lui în „V”. E foarte posibil ca economia să-și revină, dar mulți cetățeni or să fie praf după atâta succes economic.
Cum e în campanie electorală, Cîțu a apărut în nenumărate interviuri în ultimele zile, cele mai multe fără nicio întrebare serioasă. Așa că premierul a putut bate câmpii cu „guvernul nu dă, statul nu dă, nu face, că oamenii trebuie să știe etc.”, iar alde Prelipceanu au dat din cap ca pe o melodie bună. Mă întreb la ce e bun guvernul/statul, dacă tot lasă din mână orice formă de supraveghere și reglementare.
Când prețurile cresc, ni se spune că așa e piața liberă, când premierul ia banii de investiții companiilor de energie, statul nu mai e liberal, spune că acele companii nu au planuri. Ca și cum planurile ar pica din cer!
Citeşte întreaga ştire: Cuvântul coșmar: „reziliența”. Ce bine că s-a terminat COVID și că n-avem bani nici să ținem becul aprins
