Transgaz a anunțat, într-un comunicat la bursă, că reprezentanții statului în AGA sunt mandatați să ceară 90% din profiturile pe 2020 ale companiilor de stat ca dividende.
“Transgaz informează pe toţi cei interesaţi asupra faptului că Secretariatul General al Guvernului în calitate de acţionar majoritar al SNTGN Transgaz SA, în numele Statului Român, a transmis Memorandumul cu tema: Mandatarea reprezentanţilor statului în Adunarea Generală a Acţionarilor/Consiliul de Administraţie, după caz, la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru repartizarea unei cote de minim 90% din profitul net realizat al anului 2020 sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat, în vederea ducerii la îndeplinire a prevederilor acestuia”, se arată în anunţul Transgaz.
Pe baza acestui comunicat câţiva analişti din piaţa de capital susţin că cel mai probabil solicitarea se va aplica tuturor companiilor de stat – cele care nu au propus distribuirea aproape integrală a profitului, precum Hidroelectrica şi Conpet Ploieşti, aducând astfel aminte de practicile Guvernului PSD Tudose/Dăncilă din urmă cu câţiva ani. Ministrul Energiei Virgil Popescu nu a putut fi contactat de ZF pentru a lămuri această situaţie. Nici Ion Sterian – CEO-ul Transgaz nu a putut fi contactat de ZF. (sursa)