Emil Boc, primarul Clujului, rămâne un susținător al regionalizării prin desființarea județelor, fiind de părere că doar o reformă administrativă serioasă poate contribui la modernizarea României.
În cadrul dezbaterii „Reforma administrativ teritorială a statului, între deziderat (tehnic) şi pragmatism (politic)”, organizată de ICDE în parteneriat cu Expert Forum, fostul premier a mai spus că împărțirea pe judeţe, care datează din 1968, reprezintă o piedică în calea dezvoltării, potrivit Știri de Cluj.
„În 2011, ca premier am încercat comasarea județelor și cred încă în ea. România nu a putut atrage fonduri la nivel regional, pentru că nu îndeplinim criteriile de populație, cu excepția Sucevei, care are peste 800.000 de locuitori. Județele noastre nu se califică la dimensiunea definiției de regiune în UE. Pentru asta trebuie să comasăm județele. Atunci le-am comasat în 16 județe, de fapt erau 13, plus trei. Ultimele trei erau Harghita, Covasna și Mureș, pentru că UDMR nu dorise sub nicio formă ca aceste județe să facă parte din alte zone și să își piardă majoritatea. Le-am oferit ultima soluție și să rămână la aceste județe distincte și să le comasăm pe celelalte. Nici acolo UDMR-ul nu a fost de acord și proiectul de regionalizare, pe care l-am avut pe masă, s-a oprit.
Rămân la convingerea că e mai ușor să comprimi județele prin lege, decât să modifici Constituția cu două treimi și cu greutățile facerii.
Dacă se va face, nu cred, pentru că nu se face nici asta cu comunele. Dar gândiți-vă ce ar însemna să distrugi un sistem clientelar, care există din 1968, de 55 de ani? În județe pe lângă primării sunt Poliție, servicii de cadastru, carte funciară, sisteme care și-au clădit mici clici. O dată acestea rupte, gândiți-vă cum ar respira România prin distrugerea acestui sistem clientelar, construit în atâția amar de ani”, a declarat Emil Boc. (sursa)