Pe 1 aprilie 2021, compania Pfizer emitea un comunicat în care anunța că „vaccinul [împotriva COVID-19] a fost 100% eficient în prevenirea îmbolnăvirilor severe, așa cum sunt ele definite de către Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Statele Unite ale Americii“.

Deși testele clinice ale vaccinurilor anti-COVID sunt departe de a fi finalizate, companiile producătoare au certitudini. Și nu se sfiesc să le împărtășească publicului. La 12 euro doza / 24 de euro vaccinarea completă, Pfizer nu are cum să fie decât triumfală, anunțându-și eficiența totală în prevenirea cazurilor severe de îmbolnăvire în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2.

De obicei, studiile clinice ale unui nou vaccin durează minimum doi ani. Vaccinurile împotriva COVID-19 nu au avut acest timp la dispoziție și au fost aprobate în SUA și în UE în regim de urgență. Sunt rezultate ale studiilor clinice care continuă să apară și după aprobare. Informația despre eficacitatea de 100% împotriva formelor severe de îmbolnăvire, de exemplu, n-are nici măcar două luni de la emitere. Dar este această informație reală? Nu, nu este. Cel puțin în România, datele furnizate de către Pfizer nu se confirmă. Chiar dacă există și alte informații (FDA, de exemplu, spune că eficiența vaccinului Comirnaty, produs de Pfizer-BioNTech, în prevenirea îmbolnăvirilor severe este de 95,3%), compania preferă să iasă în față cu informația furnizată de US-CDC, care spune că dacă te vaccinezi cu produsul Pfizer nu ai cum să te îmbolnăvești de o formă severă.

Iar această teorie este preluată și de către comunicatorii din România. Toți cei care ne vorbesc despre vaccinuri din postura de reprezentanți oficiali ai comitetelor și comițiilor care se ocupă de vaccinarea națiunii ne spun, cu siguranța fanaticului religios, că, sigur-sigur, dacă ne vaccinăm nu vom mai avea nici cea mai mică șansă să ne îmbolnăvim de o formă gravă a bolii. Dacă nu ne îmbolnăvim de o formă gravă de COVID înseamnă, în mod normal, că nici nu mai ajungem în secțiile de Anestezie-Terapie Intensivă și, la fel de normal și logic, nu mai murim din cauza COVID-19.

Totuși, lucrurile sunt departe de a sta așa cum le prezintă compania Pfizer.

În mod absolut surprinzător, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din România a început să publice, încă din 23 februarie 2021, rapoarte despre numărul persoanelor confirmate cu infecție SARS-CoV-2 după vaccinare. Pe 9 mai 2021, conform celui mai recent raport, publicat de către CNSCBT pe 13 mai 20211, situația era următoarea: 61.566 de persoane vaccinate fuseseră testate pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2. Dintre acestea, 27.274 de persoane fuseseră depistate pozitiv. Nu ni se spune nimic despre faptul dacă persoanele infectate cu SARS-CoV-2 prezentau simptome specifice infecției sau erau asimptomatice. Ni se spune, însă, că, dintre aceste 27.274 de persoane vaccinate și ulterior vaccinării infectate cu SARS-CoV-2, 488 au decedat în urma infecției și a contractării bolii.

Companiile și medicii ne spun că vaccinarea cu o singură doză nu ne protejează aproape deloc spre deloc-deloc de boală. Doar după vaccinarea cu a doua doză (în cazul vaccinurilor care necesită administrarea a două doze) ne putem considera pe deplin vaccinați și de-abia la 14 zile de la administrarea celei de a doua doze putem spune că vaccinul își face treaba pentru care a fost creat.

Ei bine, dintre cele 27.274 de persoane vaccinate și infectate, 4.363 erau vaccinate cu a doua doză. Iar în cazul a 2.600 (59,6%) trecuseră mai mult de 14 zile de la administrarea celei de a doua doze.

Și să revenim la decedați. Din cei 488 de morți din cauza COVID-ului care se și vaccinaseră, 74 erau complet vaccinați, cu ambele doze. 71 erau vaccinați chiar cu vaccinul care, conform producătorilor, protejează 100% împotriva unei forme severe a bolii.

Ce am putea înțelege de aici? Dacă este să credem comunicarea oficialilor și pe cea a companiei, ar însemna că s-au făcut descoperiri noi în ceea ce privește boala provocată de SARS-CoV-2. Dacă, vaccinat complet, riști totuși să mori, deși nu ai o formă severă a bolii (căci Pfizer ne spune că nu ai cum să faci forme severe după vaccinul lor), înseamnă că se moare și în urma formelor ușoare ale bolii. Ceea ce este o prostie. Căci dacă mori, înseamnă că ai ajuns la o fază gravă a bolii, ai ajuns să ai o formă severă. Ceea ce înseamnă că realitatea contrazice destul de violent comunicatele de PR ale companiilor farmaceutice.

Mulți dintre cei care îi blamează pe cei nevaccinați sau circumspecți la vaccinare nu înțeleg, totuși, se se întâmplă în lumea reală.

Campania de vaccinare s-a împotmolit de aproape o săptămână, după cum era, de altfel, previzibil. Numărul celor care se vaccinează cu prima doză scade de la o zi la alta. Numărul celor care se vaccinează cu a doua doză este mult mai mare decât al celor care se vaccinează cu prima doză. Este ușor de anticipat, astfel, că peste 10-12 zile numărul celor care se vaccinează va fi și mai mic, din moment ce numărul celor care vor veni la rapel nu va avea cum să depășească 20.000. De la recordul de peste 100.000 de vaccinați pe zi se va ajunge la 30.000 și va scădea vertiginos.

Pentru că cei care au văzut în vaccin o formă de eliberare s-au vaccinat deja. Cei care au rămas nu sunt interesați nici să călătorească în străinătate, nici să participe la festivaluri și concerte, nici să mănânce nestânjeniți la restaurant. Pentru cei din prima categorie a contat și n-a prea contat cât de eficiente sunt vaccinurile. A contat mai degrabă statutul social obținut în urma vaccinării. Au fost voci care au cerut, aproape, certificate de revoluționari pentru că s-au vaccinat.

Asta nu înseamnă că pentru cei care nu s-au vaccinat sau nu se vor vaccina contează mai mult datele clinice despre vaccinuri. Dar s-ar putea să conteze lipsa de onestitate în comunicarea acestor date.

Dacă la început le spui oamenilor să se vaccineze că nu se vor mai îmbolnăvi, apoi revii și spui că riscă să se îmbolnăvească, totuși, dar nu grav și, în sfârșit, trebuie să recunoști că și vaccinat poți muri din cauza boli de care ar trebui să fii protejat, n-ai cum să te aștepți ca lumea să te mai creadă. Poți să fluturi procente, calcule sofisticate, ce vrei tu, că devine absolut inutil. Dacă 2,7% din cei care nu s-au vaccinat și s-au îmbolnăvit au murit, iar dintre cei care s-au vaccinat cu două doze și s-au îmbolnăvit au murit 1,8%, diferența devine atât de mică pentru publicul larg, încât campania de vaccinare nu poate fi un real succes decât umflată cu pompa.

Deocamdată în câștig se află companiile farmaceutice care au dezvoltat vaccinuri anti-COVID. E anul lor, anul profiturilor gigantice obținute din specularea pandemiei. Dar sunt și alte industrii care așteaptă înfometate. Dacă foamea Big Pharma ne-a dus în pragul suspendării drepturilor civile, pe buza prăpastiei pe care n-o poți trece decât cu certificatul verde în mână sau n-ai decât să te prăbușești, setea de profit a celorlalte industrii ne va elibera. Se dovedește că afirmația „cu vaccin este 100% sigur“ nu e adevărată. Deja politicienii încep să accepte că nu vor putea impune la nesfârșit limitări ale libertăților. Ludovic Orban s-a scăpat, luni, spunând că în viitor vaccinarea nu va mai fi gratuită, urmând să plătim dacă mai vrem să ne vaccinăm și anul viitor. Moment în care va dispărea și pașaportul verde, vor dispărea și pateticele încercări de a condiționa libertățile de un certificat de vaccinare. După anul companiilor farmaceutice, va veni anul turismului, al transporturilor și al industriei de evenimente, care au de recuperat munți de bani. Lăcomia cinică ne-a dus în pragul pierderii unor libertăți pe care nici nu le avem de foarte multă vreme, la scara istoriei, dar, în mod ironic, tot lăcomia cinică ne va elibera.

Uneori, foamea necontenită de bani este singura contragreutate posibilă pentru setea neostoită de putere.

Patrick Andre De Hillerin / catavencii.ro

Articolul precedentVi se spune că sunteți plătiți prost pentru că nu aveți spor. UE vă spune că sunteți MINȚIȚI!
Articolul următorPenelizarea TELEORMANULUI! Pe bani