Premierul Cîțu a vorbit în repetate rânduri despre țintele de vaccinare ale Guvernului.
Pe 13 Ianuarie 2021, Cîțu anunța plin de elan muncitoresc că obiectivul său privind persoanele vaccinate este 10,4 milioane până în Septembrie 2021! După doar patru luni, timp în care guvernanții de ”dreapta” s-au ”luptat” vitejește cu pandemia, președintele Iohannis a venit cu o corecție: ”5 milioane la 1 iunie, 6 milioane la 1 iulie, iar la 1 august 7 milioane” (13 Mai 2021).
Pe 18 Mai, într-un mesaj siropos pe Facebook, Cîțu întărea ideea: „5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie. România, știu că putem!”
Conștientizând că și-a fixat un obiectiv nerealist, Cîțu a dat-o însă imediat la întors și a corectat corecția lui Iohannis: ținta „nu e obiectivul”. Deci adio 5 milioane! Obiectivul e să scăpăm de pandemie, nu să se vaccineze 5 milioane!
Ținta nu e obiectivul? Să știți că nu e nicio contradicție logică. Pur și simplu așa gândește Cîțu. Mai înghesuit și întortocheat. Ajunge să nege și realitatea în care trăim. În contradicție cu toate evidențele, el încă mai crede că vaccinarea (aia de 17 – 19%) a redus rata de infectare. Tot Cîțu ne amăgește cu o creștere economică, când de fapt economia e în derivă. Tot el spune că românii trăiesc mai bine, când constatăm cu toții că prețurile au crecut, iar puterea de cumpărare a scăzut. Așa că ne mai miră faptul că își reneagă propriile declarații?
Într-un singur caz ținta nu este obiectivul. Atunci când lui Cîțu nu convine. Că nu e în stare să le atingă. Nici ținta și nici obiectivul. Nici 10 milioane, dar nici măcar 5. Important este însă că am înfrânt pandemia. Nici noi nu știm cum, dar am înfrânt! (printreranduri.net)