O fabrică de medicamente din Cluj Napoca va produce un medicament ce va fi folosit în tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus. Acesta va fi utilizat în tratarea simptomelor medii şi uşoare de COVID-19.
Terapia Cluj, cel mai mare producător de medicamente din România, va introduce în fluxul de producție, începând cu luna următoare, un medicament antiviral folosit în tratarea simptomelor medii şi uşoare de COVID.
Până în prezent, medicamentul era importat din India. Acesta va fi folosit în continuare și în spitale, dar va putea fi cumpărat de pacienți din farmacii, numai pe bază de prescripție medicală.
Producătorul din Cluj va fabrica, din iunie, până la 100 de mii de cutii pe lună, aceasta fiind capacitatea maximă care poate fi realizată aici, fără investiții suplimentare.
„Totul depinde de ce se va întâmpla dacă începe vaccinarea, care sperăm să fie eficientă. Atunci cererea va scădea, însă în prezent este o cerere uriaşă, cele un million de doze care vor fi livrate din ianuarie au fost solicitate deja de zece spitale”, a explicat Dragoş Damian, CEO-ul Terapia Cluj, în luna decembrie a anului trecut. (sursa)