În timp ce Comisia Europeană ne respinge pentru a doua oară propunerile pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, autoritățile de la București, în frunte cu președintele Klaus Iohannis, se comportă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca și cum banii europeni vor veni oricum, atrage atenția jurnalistul Patrick Andre De Hillerin.
Președintele Iohannis ne-a liniștit. Nu doar România are probleme cu Planul Național de Redresare și Reziliență. „[…] nu noi suntem în această situație, România. Toți suntem în această situație”, ne-a spus președintele, referindu-se la faptul că planul propus de România a fost dat la întors de către Comisia Europeană.
Ce uită însă președintele Iohannis să mai spună este că, de fapt, România este singura în această situație, pentru că doar României i se respinge al doilea PNRR.
Vara trecută, după îndelungate discuții cu oficialii europeni, președintele ne-a anunțat, triumfal și electoral, că el, personal, a negociat și a obținut pentru țărișoară nu mai puțin de 80 de miliarde de euro. Dintre care „peste 30 de miliarde” sau „34 de miliarde” (în funcție de momentul vorbirii) pentru planul ăsta de redresare.
În noiembrie, în plină campanie electorală și, deși este vorba despre un important plan național, nu doar de partid, Klaus Iohannis a participat la lansarea PNRR de către PNL, într-un cadru sobru, de campanie. Fără să dea sume exacte, PNL și Guvernul Orban ne spuneau că banii de la UE sunt ca și veniți în țară și aproape ne certau că încă n-am început să-i cheltuim.
În decembrie, Comisia Europeană a rugat România să-și ia PNRR-ul acasă și să se apuce să-l facă serios, nu în bătaie de joc.
De-abia în februarie 2021 Parlamentul european a votat Regulamentul referitor la Mecanismul de Redresare și Reziliență.
De acolo am putut aflacă cele „peste 30 de miliarde” sunt, de fapt, doar 28,04 miliarde(28.046.755.562 de euro, pentru exactitate), împărțiți în două componente: 14.248.020.000 de euro sub formă de granturi nerambursabile și 13.798.735.562 de euro sub formă de împrumuturi.
Doar granturile nerambursabile sunt garantate, în măsura în care putem elabora proiecte acceptabile de către UE și le și putem finaliza până în 2026. Împrumuturile nu sunt nici obligatorii și nici nu se acordă decât cu și mai severe condiții în ceea ce privește viabilitatea proiectelor.
În cele din urmă, România a elaborat un nou PNRR pe care l-a pus nu în dezbatere publică, ci doar l-a făcut public, în luna martie, cândva. Termenul-limită impus de UE pentru depunerea planurilor naționale este 30 aprilie. Evident însă că se poate prelungi olecuță, la mica ciupeală birocratică.
Problema României este însă că n-a înțeles apropoul cu bătaia de joc și s-a dus, ca la târgul de purici, cu o propunere supra-bugetată grav. În loc de 28 de miliarde, cât ar putea primi cu tot cu împrumuturi, România a prezentat un PNRR în care cerea fonduri de 41,143 de miliarde. Cu doar 13 miliarde mai mult. Cu nedeclarată speranță că poate nu se prind „ăia” și semnează așa.
N-a, că n-a mers. Cum n-a mers nici ignorarea criteriilor enunțate de către Comisie și Consiliu. Degeaba au fost trasate câteva directive, degeaba au fost formulate așteptări clare de la fiecare țară în schimbul finanțării. Ai noștri s-a dus berbecește înainte, târând după ei obsesii neostoite de secole. Și totul, într-un suveran dispreț față de tendințele momentului.
Avem 33 de europarlamentari. Îi plătim cu salarii fabuloase pentru a sta la Bruxelles și a reprezenta interesele României, dar n-au fost în stare să lămurească guvernul de la București ce se așteaptă de la ei.
Avem un comisar european, pe doamna Adina Vălean, care deține unul dintre portofoliile vitale pentru noi, pe cel al transporturilor. Doamna Vălean a spus că PNRR-ul românesc este suferind pe partea de transporturi și că este departe de ceea ce vrea să finanțeze UE. Dar nu a ascultat-o nimeni. Și, culmea, este membră a principalului partid aflat la guvernare, partidul prezidențial, PNL.
Dar, probabil, este tratată de către partid ca o beneficiară de sinecură, nu ca un om care chiar ar putea să-și ajute țara, așa cum și trebuie.
Dar, nu, să nu ne îngrijorăm. Totul este bine și toată lumea suferă la fel de mult ca noi, adică nu suntem noi singurii proști.
Numai că în timp ce președintele ne mângâie părintește pe ceafă, spunându-ne să stăm liniștiți, că o să tot scriem la PNRR-ul ăla până ne iese bine, nu-i problemă, Portugalia a depășit deja dificultățile negocierilor și și-a depus proiectul propriu, fiind chiar felicitată de către președinta Comisiei Europene (https://www.reuters.com/article/uk-portugal-eu-vonderleyen-idUKKBN2C90PZ).
Într-o neadecvare greu de înțeles, România, prin guvernanții săi, se comportă de parcă are tot timpul din lume și are, în același timp, asigurarea divină că singura condiție pentru a primi banii de la UE este să participe, să-și ia bilet. Mai ceva ca la loto.
În ritmul acesta însă, ne vom trezi prin 2026 că tot scriem la PNRR, în speranța că ni se va aproba, în sfârșit. Doar că atunci Mecanismul European de Redresare și Reziliență taman ce se va fi încheiat. Domnul Iohannis nu va mai fi pe aici să ne liniștească, spunându-ne că nu este o problemă că am ratat oportunitatea asta. În 2026 domnia sa va fi, deja de un an, fost președinte, putând să se dedice în totalitate schiului, tenisului, călătoriilor și cultivării, îngrijirii și mângâierii mentei, activitate atât de dragă domniei sale.
Citeşte întreaga ştire: Dumnezeu ne-a promis că vom câștiga la loto, iar UE ne va accepta PNRR. Cândva. Până atunci, Iohannis ne liniștește că totul va fi bine
