30 de ani – pigmeii, oamenii mici, meschinăria și ipocrizia au învins. Pentru mult timp.
Luna asta se fac 30 de ani de la puciul care a dus la destrămarea URSS și 30 de la declararea independenței Republicii Moldova. A fost eroic.
Puciul m-a prins la Vilnius în Lituania: 19-21 august. Am mai scris despre povestea asta. De acolo am zburat și am picat la cheful de independență a Republicii Moldova. Evenimente colosale pentru noi atunci – a fost și istoria adolescenței cum am povestit în ”dingo”.
La vârsta mea și la 30 de ani distanță nu mai poți să te îmbeți cu apă de ploaie.
Mi s-au cerut texte pe temă. Nu prea mă mai interesează ”ce e bine de spus” și ”ce zice lumea”.
Încercând să schițez niște gânduri îmi dau seamă că trebuie să contrapun visele, discuțiile și ideile despre speranța noastră de atunci cu actualitatea.
Sentimentul e de înfrângere totală și umilitoare. Peste umilința tranziției e greu să închizi ochii – căci rănile sunt deschise.
Îmi este aproape rușine să mă gândesc la ideea unei comparații. E ca și cum aș compara niște semizei sau eroi antici cu niște pigmei meschini: oameni mărunți cu interese de șacal care roade un hoit al unui fost mare animal de pradă mort de bătrânețe.
Noi eram martorii unor schimbări colosale, cuprinși de o speranță și de un flux de idei copleșitoare.
Totul la limita scoaterii planetei Pământ de pe orbită ei: ăsta era nivelul și măreția mizei.
Ca tot acest efort teribil, cu un consum de resurse umane și economice colosale, să se termine într-un colaps total. În doar 30 de ani.
Pentru ce?
Ca să transformăm, ca să transferam de pe o jumătate de planetă toată averea publica în mâna unor escroci, a unor pigmei cinici și meschini.
Da – șacalii au învins. Dar mai ales oamenii mărunți și meschini. degradarea resurselor umane și ale instituțiilor sunt vizibile.
Cum e cazul României – 30 de ani de sacrificii teribile, de eforturi colosale ca să aducem la putere o bandă de parveniți și escroci.
Unui băiat care acum 30 de ani nici după țigări nu aveai încrederea să-l trimiți îi oferi acum o țară. Pentru ce a fost tot efortul colosal al unui popor și al unei țări timp de 30 de ani ? Pentru ca un om mărunt precum alde Cîțu să poată să facă ce dorește: să facă din banii publici o bancă pe care să o dea cadou soțului prietenii lui care l-a introdus pe ușa din dos în politică – și a devenit șef. Aici am ajuns.
Acesta e rezultatul? Pentru o idee atât de animalică și meschină atât sacrificiu istoric? Milioane și milioane de sacrificii de vieți umane? Instituțiile praf, ascensoarele sociale la pământ, resursele monopolizate, accesul la educație și sănătate restrictiv, resursă umană praf – mână ieftină de lucru etc. Pentru ce?
Nivelul de degradare pe toate planurile este atât de mare că îți este rușine că trebuie să scrii aceste rânduri. Tar ele trebuie spuse.
Și aceste meschinării ale celor care au învins ne mănâncă și consumă precum lăcustele: totul. ȘI creier, și suflet, și inimă.
Nu ne mai putem nici măcar revolta – ca vampirii au supt tot: dorință, voință, putere. Acum suntem dependenți de voința lor meschină. Și mulți știm asta – dar nu putem face mai nimic. Nici măcar verbaliza. Ne trăim disperați depresia socială.
Meschinăria și ipocrizia au învins. Pentru mult timp.
sursa: Vasile Ernu / Facebook
