Polițiștii fac marți dimineață peste 150 de percheziţii domiciliare în cadrul unei ample operaţiuni de combatere a infracţiunilor economico-financiare şi a celor de natură judiciară, dosarele vizând fapte care au dus la prejudicii uriașe.
Operațiunea “Jupiter”, așa cum a fost denumită, este coordonată de Parchetul General, Poliția Română și Direcția Generală Anticorupție. 0 seconds of 1 minute, 28 secondsVolume 12%
Percheziţii în Bucureşti, Bihor şi Bacău, în dosare de evaziune fiscală
În judetul Bihor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea şi SICE Bihor au demarat o anchetă în urma căreia au fost efectuate 3 percheziţii într-un dosar privind înşelăciunea şi bancruta frauduloasă, cu un prejudiciu de aproximativ 3.200.000 lei.
Obţinerea ilegală de fonduri
PT Bihor şi SICE Bihor au efectuat 4 percheziţii în judeţele Cluj şi Bihor, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi SICE Alba au desfăşurat 27 de percheziţii şi 3 mandate de aducere într-un dosar privind obţinerea ilegală de fonduri. În cursul anului 2019, două societăţi comerciale, prin prezentarea de documente false, au obţinut de la Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii finanţare nerambursabilă prin Programul Start Up Nation 2018, cauzând un prejudiciu de 197.626, 90 lei.
citiți mai multe aici