Guvernul a adoptat suspendarea facilității prin care firmele plătitoare de impozit pe profit aveau posibilitatea să acorde angajaților (părinți) 1500 lei pentru creșă sau grădiniță.
Aceasta a apărut luni în Monitorul oficial. Deși a fost adoptată joi seara (25 martie), premierul Florin Cîțu a menționat în conferința de la finalul ședinței de Guvern celelalte măsuri din OUG, dar nu și asta. La fel a făcut și Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, dar el a postat pe Facebook. Ambii au omis suspendarea facilității până la finalul anului.
Mai mult, chiar Ministerul Finanțelor a dat un comunicat aproape identic cu ce a scris Nazare.
Se pare că le-a fost rușine să spună că au luat această măsură. Au preferat să menționeze doar lucrurile pozitive.
Toată lumea aștepta, din noiembrie 2020, să vadă normele de aplicare. În loc de ele, acum părinții și firmele s-au trezit cu suspendarea măsurii.
citiți materialul întreg pe HotNews.ro