În intervalul marți – miercuri vremea se va menţine rece, pe arii restrânse geroasă dimineaţa, în nordul şi centrul ţării. Cerul va avea înnorări, persistente în cea mai mare parte a intervalului în sud şi centru şi temporare în rest.

Va ninge în Muntenia şi Oltenia, local în Transilvania, Dobrogea şi la munte şi pe arii restrânse în celelalte regiuni. Se va depune strat de zăpadă, cu grosimi mai mari în sudul şi centrul Munteniei, dar şi în sud-vestul Dobrogei (în general de 5…8 cm). Va fi gheţuş.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral (30…35 km/h). Temperaturile maxime se vor situa între -5 şi 4 grade.

Miercuri vremea va fi rece, local deosebit de rece în sud şi sud-est. Va fi ger dimineaţa în jumătatea nordică a ţării, iar noaptea în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi pe alocuri ninsori slabe, în primele ore ale intervalului în Oltenia şi Muntenia precum şi la munte, iar noaptea în nordul Moldovei. Va fi gheţuş. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperaturile maxime se vor încadra între -5 şi 4 grade, iar cele minime în general între -17 şi -6 grade. Dimineaţa şi noaptea izolat va fi ceaţă.

Vremea de mâine la munte

Vremea va fi rece, geroasă dimineaţa şi noaptea.Cerul va fi variabil, cu înnorări şi pe alocuri ninsori slabe trecătoare îndeosebi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură. Vântul va sufla slab şi moderat.

Cum va fi vremea în Europa

Cerul va avea înnorări şi local vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, sub formă de ploaie în nord-vestul şi sudul Europei, ploaie, lapoviţă şi ninsoare în sud-est şi ninsori în est. În restul continentului cerul va fi variabil şi doar cu totul izolat vor fi precipitaţii slabe. Vântul va avea intensificări în nord-vestul Europei şi în extremitatea de sud-est. Temperaturile vor marca o creştere uşoară faţă de ziua precedentă în regiunile vestice, iar în rest, nu se vor modifica semnificativ. (sursa)

Articolul precedentUn tenor orădean a murit subit pe Aeroportul Otopeni, în drum spre Muntele Athos. Avea doar 43 de ani
Articolul următorRiscul ca un asteroid să lovească Pământul este la cel mai ridicat nivel înregistrat