Vremea va fi frumoasă şi caldă în primele zile ale lunii iulie şi apoi devine caniculară până la sfârşitul acestei săptămâni, în toată ţara, anunţă meteorologii. În următoarea săptămână, până la mijlocul celei de-a doua luni de vară, se mai răcoreşte şi sunt posibile ploi, potrivit estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 30 iunie – 13 iulie, transmite News.ro.

Astfel, potrivit estimărilor meteorologilor, în BANAT, valorile termice vor scădea la începutul lunii iulie, astfel că media maximelor se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar a minimelor va fi de 13…16 grade. Va urma o încălzire a vremii, iar între 3 şi 7 iulie va fi caniculă, disconfort termic ridicat şi temperaturi care se vor situa, în medie, între 35 şi 39 de grade, maximele, şi între 16 şi 20 de grade minimele. Din data de 8 iulie temperaturile vor fi în general în scădere, spre medii ale maximelor de 30 de grade şi ale minimelor de 14…16 grade. Vor fi posibile manifestări de instabilitate atmosferică la finalul primei săptămâni, dar probabilitatea va fi mai ridicată în cea de-a doua săptămână.

În CRIŞANA, în primele zile din interval, vremea va fi călduroasă, cu o medie a temperaturilor maxime de 30…32 de grade, apoi, până în 7 iulie va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar media acestora va avea variaţii între 35 şi 38 de grade. Din 8 iulie valorile termice diurne vor scădea spre o medie a maximelor de 28…29 de grade. Variaţia temperaturilor minime va fi relativ asemănătoare, cele mai calde nopţi vor fi între 6 şi 8 iulie, când media minimelor termice va fi de 17…20 de grade, iar cele mai răcoroase între 1 şi 3 iulie, media minimelor urmând a se situa între 12 şi 14 grade. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi mai mare în cea de-a doua săptămână.

Şi în TRANSILVANIA valorile termice din primele două zile ale lunii iulie vor fi mai scăzute decât la finalul lunii iunie, astfel că media maximelor se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar a minimelor în jurul a 10 grade. Va urma o perioadă foarte caldă, local caniculară şi cu disconfort termic ridicat, până în 8 iulie, cu o medie a temperaturilor maxime între 32 şi 35 de grade şi a minimelor între 12 şi 17 grade. Din 9 iulie se va răcori, maximele termice nu vor mai depăşi în medie 28…29 de
grade, iar media minimelor va fi de cel mult 13…14 grade. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi mai mare în 30 iunie şi după 5 iulie

În MARAMUREŞ, în primele trei zile din interval va fi cald, cu o medie a temperaturilor maxime de 27…29 de grade, apoi, până în 7 iulie vremea va deveni călduroasă, local caniculară, cu disconfort termic ridicat, iar media acestora va avea variaţii între 34 şi 36 de grade. Din 8 iulie valorile termice diurne vor scădea spre o medie a maximelor de 26…27 de grade. Variaţia temperaturilor minime va fi relativ asemănătoare, cele mai calde nopţi vor fi între 6 şi 8 iulie, când media minimelor termice va fi de 16…18 grade, iar cele mai răcoroase în 1 şi 2 iulie, media minimelor fiind de 10 şi 11 grade. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi în creştere după data de 5 iulie.

În MOLDOVA, la sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei, cu o medie a temperaturilor maxime de 25…28 de grade şi a minimelor de 12…15 grade. În continuare, până în data de 8 iulie, vremea va fi călduroasă, local caniculară şi cu disconfort termic ridicat, iar media maximelor va urca până la 34…35 de grade şi a minimelor până la 18…19 grade. O scădere a mediilor temperaturilor, cu aproximativ 4 grade, se va resimţi după 8 iulie. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi mai mare în 30 iunie şi după 5 iulie

În DOBROGEA, vremea va fi caldă, chiar caniculară şi cu disconfort termic ridicat în zona continentală, între 4 şi 6 iulie. În general, media maximelor termice va avea variaţii între 28 şi 34 de grade, iar a minimelor între 17 şi 20 de grade. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi mai mare în 30 iunie şi după 8 iulie

În MUNTENIA, valorile termice vor scădea la începutul lunii iulie, astfel că media maximelor se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar a minimelor va fi de 14…16 grade. Va urma o încălzire a vremii, iar între 4 şi 8 iulie va fi caniculă, disconfort termic ridicat şi temperaturi care se vor situa, în medie, între 35 şi 37 de grade, maximele, şi între 16 şi 19 grade minimele. Din data de 9 iulie temperaturile vor fi în general în scădere, spre medii ale maximelor de 30 de grade şi ale minimelor de 15…16 grade. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi mai mare în 30 iunie şi după 8 iulie. (sursa)

Articolul precedentPolitico: România riscă revolta publică în încercarea de a reduce cel mai mare deficit din UE
Articolul următorCarambol în Bihor cu două microbuze și un autoturism. Aproape 40 de oameni, implicați în accident. 5 răniți, transportați la spital