Bâjbâim neputincioși încă de la începutul lui 2020, în încercarea de a găsi un dușman cât de cât decent. Să fie măcar vizibil, să-l putem fotografia, filma și expune public, să fie posibilă zugrăvirea lui în cele mai sumbre culori, să-i putem pune în cârcă cele mai abominabile fapte, să-i aruncăm în brațe morții ultimelor 16-17 luni. Nu puteam face asta cu un virus, orice formă i-ar fi desenat unii sau alții. Un virus este atât de mic încât nu poate fi luat drept o amenințare serioasă. O amenințare serioasă nu are neapărat dimensiunile unui portavion sau ale unui submarin nuclear, dar, dacă pui unul lângă altul și unul peste altul dușmani pe care poți să-i vezi cu ochiul liber, ei trebuie să poată lăsa o umbră considerabilă pe pământ. De aceea nu ne-am putut lupta eficient cu virusul, pentru că, oricât ne-am fi chinuit, nu-l puteam vedea decât la microscop.
Dar cei insistenți găsesc mereu soluții. Căutându-le cu înfrigurare, bineînțeles. Anul trecut, după ce unii au crezut că virusul se poate retrage la dată fixă, prin decret prezidențial, după ce lumea a profitat cum a putut de scurta libertate estivală, de vină pentru revenirea pandemiei în toamnă n-a mai fost SARS-CoV-2. Nu poți învinui ceva atât de mic și uneori chiar drăgălaș, cu trompișoarele alea care-i ies din trupușorul ca o bilă. Așa că vinovați au fost cei care au ieșit din case, cei care s-au dus la plajă, cei care nu s-au purtat exact așa cum cereau cei închiși aproape de bunăvoie în case de luni și luni de zile. Dar înainte de alegerile parlamentare, la final de noiembrie și început de decembrie, ajunseserăm la peste 10.000 de noi cazuri pe zi. Și nimeni nu mai mergea la plajă, nimeni nu începuse încă să meargă la schi, nici măcar președintele. Nu mai puteai, dacă țineai la închipuita-ți credibilitate, să dai vina pe inconștienții din Mamaia sau din Vama Veche, nici pe cei de la Sinaia, care de-abia își dădeau schiurile jos din pod.
A fost un vid de putere, vreo câteva luni, o perioadă de dezorientare, în care cu greu puteai găsi un vinovat. Pe cine să mai condamni vehement? Să te iei de schiori, riscând să lovești în însuși domnul președinte, luptător cu pandemia și, în același timp, un om pe care nici moartea unor pacienți nevinovați în incendiul de la „Balș“ nu-l putea opri să zâmbească larg de pe pârtie? Nu se face. Dacă domnului Iohannis i-ar fi plăcut să danseze pe mese în Vamă sau să bea șampanie cu roaba la Loft, probabil că nici vara trecută n-am fi avut niște vinovați cerți.
Dar așteptarea salvatorilor omenirii a venit la început de 2021, în același timp cu primele doze de vaccin. Vaccinul e noul Dumnezeu, Vaccinul ne salvează, Vaccinul e calea, adevărul și viața. Ca în orice nouă religie, au existat niște apostoli și în acest cult ce înflorește ca Făt-Frumos. Mai întâi au fost esențialii, cei mai utili dintre utili. Ar fi trebuit să fie și vulnerabilii, bătrânii și bolnavii, dar, poate, n-au fost suficiente doze. În primul val, când s-a și făcut campanie pentru vaccinare, la vaccin au avut acces doar aleșii, inițiații. În al doilea val s-a mai lărgit mulțimea celor selectați să supraviețuiască prioritar și de-abia în al treilea val s-a democratizat și vaccinarea. Și de atunci dușmanul a fost identificat, marcat, începând hăituirea lui. Dușmanul a devenit nevaccinatul. Nu există nuanțe. Nu există scuze: dacă nu te-ai vaccinat, atunci dorești moartea omenirii, prelungirea stării de alertă, perpetuarea restricțiilor.
Nevaccinatul e rău, e diabolic, este inamicul perfect. Poți să-l supui diatribelor, în timp ce vaccinaților le dedici ditirambi. Pe nevaccinat poți să exersezi tot arsenalul folosit de propagandă de milenii. Nevaccinatul are o agendă obscură, îți dorește răul, vrea să mori, se întrunește în întâlniri secrete unde complotează pentru dezastrul tău personal și, probabil, uneori organizează sacrificii umane și omoară bebeluși cărora le bea sângele în cadrul ritualurilor sale malefice.
Iar dacă nevaccinatul este dușmanul, eroul este vaccinatul. Lui trebuie să-i scriem ode, să-i așternem covor roșu și să-i umezim fesele cu lingușelile noastre. Vaccinatul este responsabilul, Supermanul sau Uanderumăna de care depinde salvarea planetei. Vaccinatul trebuie scutit de impozite, trebuie să beneficieze de cât mai multe privilegii. Vaccinatul are voie să iasă din casă, are voie să intre în restaurant, are voie să primească apă caldă, trebuie să-l motivăm cu bonuri de masă, reduceri la nota de plată și stripteuze gratis. În același timp, nevaccinatul trebuie izolat, marginalizat, băgat în cuști și trimis în Africa sau în Asia, acolo unde vaccinul oricum nu ajunge, că nu e pentru săraci.
Motivul principal pentru care oamenii se vaccinează este că vor să scape cu viață. Este bonusul implicit pe care-l primesc, este premiul la care jinduiesc. Dar ei vor mai mult, Li se pare că au făcut un sacrificiu, că și-au asumat un risc, că merită răsplată peste răsplată. Poate că și-ar dori ca vaccinul să le fi lăsat un semn vizibil, pe frunte sau, oricum, undeva deasupra măștii, ca să se vadă că ei fac parte din cercul aleșilor, al specialilor, al elitei.
Contează că, în acest moment, această împărțire a lumii în vaccinați și nevaccinați este ilegală, iar în țări precum a noastră, discriminatorie? Nu, nu mai contează. Noua elită își cere semnele privilegiilor pe care consideră că le merită. Vrea să-i culpabilizeze pe cei nevaccinați, vrea să-i poată pune la zid, unde la început să-i scuipe, apoi poate să-i bată și, de ce nu, la un moment dat chiar să-i omoare. Vaccinații sunt patricienii zilelor noastre, casta celor chemați să edifice o lume mai bună. Nevaccinații trebuie trimiși în lagăre, trebuie să aibă locuri speciale în spatele autobuzelor, în colțurile întunecoase și neaerisite din cârciumi, în camerele de hotel de la subsol, dacă se poate.
Mai este mult până când va scădea presiunea de pe sistemul sanitar. O vreme, medicii infecționiști, epidemiologi, pneumologi, cei de la terapie intensivă vor mai fi eroii din linia întâi. Dar va trece și asta. Atunci, de-abia, vom descoperi noii eroi ai acestei lumi din ce în ce mai bolnave: psihiatrii.
Asta dacă nebunie este această scindare violentă a lumii în vaccinați și nevaccinați. Dacă nu e nebunie, am pus-o, căci ramură a medicinei care să se ocupe de ticăloși încă nu există.
Patrick Andre De Hillerin / catavencii.ro