Unul dintre opt români declară că a participat, recent, la acțiuni politice pe Internet, conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a II-a, realizat în perioada 20-26 iunie 2025.
BAROMETRUL Informat.ro – INSCOP Research este un sondaj de opinie lunar realizat de INSCOP Research la comanda platformei de știri Informat.ro în parteneriat cu think-tankul Strategic Thinking Group.
Pachetul de întrebări privind participarea politică online a fost elaborat în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, prin intermediul Centrului de Cercetare în Comunicare și Inovare Socială (CoRe).
13.2% declară că au participat, recent, la acțiuni politice pe Internet. 86.3% spun că nu au participat recent la astfel de acțiuni. 0.4% nu știu sau nu răspund. Votanții AUR, bărbații, tinerii sub 30 de ani declară într-o proporție mai mare decât restul populației că au participat, recent, la acțiuni politice pe Internet.
Transmitere mesaje de campanie
Întrebați dacă au transmis mai departe, prin mail sau rețele sociale, mesaje de campanie politică, 8.9% răspund că da, iar 90.7% că nu. Ponderea non-răspunsurilor este de 0.3%. Votanții USR și AUR, bărbații, tinerii sub 30 de ani și persoanele cu studii superioare declară într-o proporție mai mare decât restul populației că au transmis mai departe, prin mail sau rețele sociale, mesaje de campanie politică.
“Cercetarea participării politice în mediul online reprezintă un demers care permite înțelegerea mai bună a modului în care tehnologiile digitale contribuie la funcționarea sistemelor democratice participative. Deși există o serie de provocări importante pentru democrația digitală, aici menționăm doar nivelul scăzut de participare activă, observăm și aspecte pozitive care pot conduce la creșterea participării civice în direcția consolidării proceselor democratice”, spune Ioan Hosu, Prof. univ. dr., Centrul de Cercetare și Inovare Socială, Universitatea Babeș-Bolyai.
BAROMETRUL Informat.ro – INSCOP Research își propune să aducă în atenția publică teme de interes pentru a stimula conversații naționale despre subiecte diverse și politici publice esențiale pentru prezentul și viitorul României, pornind de la opinia românilor în parteneriat cu centre de gândire și instituții academice de prestigiu. Este un demers prin care ne propunem să contribuim la consolidarea democrației prin utilizarea de instrumente științifice și credibile care aduc în prim-planul dezbaterii publice vocea cetățenilor.
Metodologie: Datele au fost culese în perioada 20-26 iunie 2025. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1150 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9%, la un grad de încredere de 95%. (sursa)