Specialiştii militari americani avertizează România că trebuie să investească în infrastructură pentru a putea fi apărată de trupele NATO. Foşti generali din Statele Unite ale Americii spun că ţara noastră ar rezista doar 24 de ore unui eventual atac lansat de Rusia, iar principala piedică pentru acordarea ajutorului este lipsa autostrăzilor, în special a uneia care să facă legătura între Molodva şi sudul ţării.
Foştii generali şi experţi americani au ajuns să ceară ţării noastre să construiască autostrada spre Moldova, pentru ca trupele NATO să ne poată apăra granițele.
România are nevoie să investească în infrastructură, iar acest lucru nu se întâmplă, iar cele trei mari (n.red. Inițiativa Celor Trei Mări) joacă un rol util pentru a putea fu siguri că este o investiție rațională, pentru a avea conectivitatea necesară, spune dr. Phillip A. Petersen, președintele New Generation Warfare Centre.
Analiștii militari consideră Poatra Focșanilor care cuprinde județele Vrancea, Galați, Brăila și Buzău drept una de importanță strategică
Acolo, unde trupele aliate ar trebui să ajungă chiar din prima zi a conflictului.
Unul dintre avantaje este că aici pot fi operate foarte bine tancurile, dar aducerea lor în 24 de ore este o misiune imposibilă, din cauza lipsei infrastructurii.
”Cum vede grupul dumneavoastră Dunărea, ca o oportunitate sau ca un obstacol pentru mobilitatea militară?”, a spus gl.Frederick Benjamin ”Ben” Hodges, fostul comandant al Armatei SUA în Europa.
”Grupul vede ambele variante. O oportunitate, dar şi obstacol. Am uitat cum să cheltuim puţin pentru deplasare, costurile scăzute ale transportului pe apă, iar Dunărea oferă extrem de mult în această privinţă. Credem că Focşani Gate, este, de fapt, o ţără grozavă pentru tancuri, problema este că trebuie să treci multe bariere pentru a ajunge acolo”, spune un alt specialist american.
În schimb, Rusia s-a îngrijit încă din perioada Războiului Rece să-şi poată deplasa rapid trupele către vest
Două autostrăzi strategice cu plăci de beton de un metru grosime construite special pentru tancuri ajung aproape de graniţele României, a declarat fostul director al Serviciului Român de Informaţii, Costin Georgescu pentru Adevărul.
NATO a încercat să-şi întărească poziţia vulnerabilă prin construirea bazelor de la Deveselu şi Câmpia Turzii.
Un raport arată că România ar rezista Rusiei doar 24 de ore
Radu Tudor a făcut o analiză despre acest subiect şi a spus că nu se pune problema unui atac din partea Rusiei, dar se pune foarte serios problema modului în care ne apărăm.
”Cred că e o preocupare a unor oameni cât se poate de raţionali în legătură cu involuţia României în materie de infrastructură. Ştiţi bine că m-am preocupat şi mă preocupă acest domeniu. În mod intenţionat am tratat acest subiect cu prioritate în ultimii ani de zile şi spun că din păcate, politicienii din România sunt toţi corijenţi în privinţa realizării unei infrastructuri moderne pentru România (…) Regiunile istorice ale României nu sunt legate între ele cu autostrăzi şi căi ferate moderne, iar România este văduvită, este enclavizată în raport cu partenerii şi aliaţii din vestul Europei, tocmai din cauza faptului că nu avem autostrăzi şi căi ferate moderne şi nu există posibilitate pentru planificatorii americani să conceapă o intervenţie rapidă, dacă România este izolată faţă de restul Europei.
Cred că posibilitatea unui atac din partea Rusiei este una cât se poate de mică. Ştim bine, planificatorii americani imaginează tot felul de scenarii, pentru că aşa se desfăşoară viaţa lor militară şi pregătirea lor (…) Nu se pune problema unui atac, dar se pune foarte serios problema modului în care ne apărăm şi dacă americanii vin să ne împingă de la spate să facem o autostradă, înseamnă că noi ar fi trebuit să facem acest lucru în ultimii 30 de ani. Nu am făcut-o şi trebuie să fim împinşi din afară să facem lucrurile pentru care noi ar fi trebuit să fi performant demult”, a spus Radu Tudor, jurnalist şi analist militar. (sursa)