Lucrările la cel mai scump drum județean din România, Transapuseana, din județul Alba, anunțate recent ca fiind încheiate, trebuie refăcute, în unele zone, după ce un audit al Curții de Conturi a constatat că drumul nu respectă acordul de mediu eliberat de Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Alba.

Potrivit jurnaliștilor de la ziarulunirea.ro, doi amfibieni – Bombina bombina (buhaiul de baltă cu burtă roșie) și Bombina variegata (buhaiul de baltă cu burtă galbenă) – nu pot ieși din camerele de cădere construite la drumuri pentru a capta apele pluviale și cele din izvoare, întrucât broasca poate sări, dar nu și din apă.

Consiliul Județean Alba a anunțat, săptămâna trecută, că lucrările la DJ 107 I – Transapuseana, care este cel mai scump drum județean din România și care străbate vârful Munților Trascău. Ziarulunirea.ro notează însă, joi, că firma care a construit șoseaua trebuie să intervină din nou la drum, după ce un audit al Curții de Conturi a constatat că lucrările nu sunt în conformitate cu acordul de mediu eliberat de APM Alba.

„Doi amfibieni – Bombina bombina (buhaiul de baltă cu burtă roșie) și Bombina variegata (buhaiul de baltă cu burtă galbenă) – nu pot ieși din camerele de cădere, întrucât, un lucru mai puțin știut, broasca poate sări, dar nu și din apă.

Camerele de cădere la drumuri sunt construite pentru a capta apele pluviale și cele din izvoare, ele mai fiind folosite pentru a întreține drumurile, pentru a facilita accesul și intervențiile necesare curățării sau reparării acestora.

Deoarece o parte din traseul drumului județean se suprapune cu siturile Natura 2000: ROSAC0253 Trascău și ROSPA0087 Munții Trascăului, în cadrul actului de reglementare emis de APM Alba au fost preluate condițiile de realizare a proiectului, prevăzute în avizul emis de Administrația Natura 2000 Trascău, în calitate de administrator, la acea dată, al acestor arii naturale protejate.

Condiția impusă în actele de reglementare menționate pentru realizarea camerelor de cădere de la podețele tubulare a avut în vedere protejarea speciilor de amfibieni prin asigurarea colectării/stagnării apelor și deplasării libere a acestor specii în zona podețelor, astfel încât aceste camere să nu constituie capcane pentru speciile de broaște”, notează jurnaliștii locali.

Aceștia arată că unele dintre cele 58 de camere de cădere construite între kilometrii 5 și 37, au pereții realizați în unghi de 90 de grade, iar în cazul în care cad în aceste camere broaștele nu mai pot sări afară.

Soluțiile tehnice în astfel de cazuri sunt realizarea unor unghiuri de 45 de grade sau a unei „scărițe”, pentru ca broaștele captive să poată ieși.

În luna iunie 2025, Consiliul Județean Alba a informat Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate că pe sectorul de drum cuprins între km 5+000 și km 37+000, din cauza lățimii reduse a platformei drumului județean (drum cu o singură bandă de circulație), a fost necesară modificarea soluției tehnice privind execuția camerelor de cădere de la podețele tubulare, față de prevederile inițiale din actul de reglementare, notează sursa citată.

„Sunt 58 de camere, din care doar 26 ar fi obligatoriu să fie modificate, să intervenim cu o pană de beton, dar noi o să le facem la toate. Noi am respectat acordul de mediu, e vorba doar de această chestiune, a amfibienilor, între km 5 și km 37, unde se află cele 58 de camere, în ariile protejate.

Noi avem în total 200 și ceva de camere de cădere, pe tot traseul. Am făcut pereții drepți, ar fi trebuit la 45 de grade, dar astfel pierdeam 2 metri din drum, am fi rămas cu un drum de 2 metri, ceea ce nu era în regulă, iar tehnic nu puteam face așa ceva.”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Marius Hațegan pentru ziarulunirea.ro.

Reprezentanții firmei care a realizat lucrările au precizat pentru jurnaliștii locali că lucrările vor începe vineri, 11 iulie, estimându-se că vor fi terminate în cel mult o săptămână. (sursa)

Articolul precedentPrevenirea incendiilor și gestionarea resurselor de apă, priorități în Bihor
Articolul următorJudețele cu cele mai multe medii peste 5 la Evaluarea Națională. Care sunt codașele