În speranța că vor avea rate mai mici sau ani mai puțini de plată, tot mai mulți români își refinanțează creditele. Numai pentru Prima Casă în ultimele două luni s-au depus peste 3 mii de cereri, însă interes există și pentru creditele ipotecare.
Asta deși refinanțările presupun costuri suplimentare care țin de evaluarea casei, dar și de plata notarului. La rândul lor, și băncile se întrec în oferte cu dobânzi fixe sub 5 la sută, adică mai puțin decât indicii ROBOR sau IR-CC.
Cu scăderi încă timide ale dobânzilor, ratele sunt în continuare greu de suportat. Așa că mulți dintre cei care și-au cumpărat anii trecuți o locuință cu credit de la bancă merg acum să îl refinanțeze. Îl vor înlocui cu un împrumut nou, luat în condiții mai bune.
George Topalov, client cu credit refinanțat: „Anul acesta, multe dintre bănci au venit cu oferte de creditare cu dobândă fixă de o perioadă de 3-5 ani. Am început să mă uit și întâmplător banca avea o ofertă foarte bună și am decis să refinanțez creditul. Rata o să îmi scadă pentru următorii trei ani undeva în jur de 2.500 de lei, de la 3.000”.
Potrivit datelor BNR, numărul creditelor ipotecare refinanțate a crescut constant: de la 1.900 de credite în 2022, la peste 2.600 anul trecut, din care în jur de 300 doar pentru Prima Casă. Interesul s-a păstrat și în acest an.
Conform Ministerului de Finanțe, refinanțările pentru programul Prima Casă au explodat în acest an. Au fost depuse peste 3 mii de cereri doar de la începutul lui aprilie până la începutul lui iunie. De la jumătate lunii iunie, cererile se depun la Fondul Național de Garantare a Creditelor.
La rândul lor și băncile vin cu oferte tot mai bune pentru credite ipotecare în lei.
Liviu Andrei, vicepreședinte Asociația Română a Băncilor: „Avem o ușoară anomalie în piață – ofertele curente cu dobândă fixă sunt chiar sub valoarea IRCC-ului sau ROBOR – vorbim chiar de un procent diferență și atunci mulți clienți care ar avea un credit cu o dobândă de 9%, o marjă de 3 la sută plus IRCC – ar ieși în avantaj clar dacă ar refinanța cu o dobândă de 5, 5 la sută”.
De exemplu, potrivit calculelor comparatorului bancar Finzoom, la un credit Noua Casă de 260 de mii de lei, luat pentru o perioadă de 25 de ani, dobânda este de 7,9%, iar rata ajunge la puțin peste 2 mii de lei.
Refinanțat cu o dobândă fixă de 5,9% timp de cinci ani și păstrată aceeași rată, creditul poate fi redus cu 8 ani, iar titularul economisește din dobândă peste 140 de mii de lei.
În cazul în care perioada rămâne la fel, rata scade cu puțin peste 340 de lei. În acest caz, din plata dobânzii se economisesc în jur de 15.800 de lei.
Irina Chițu, platforme de comparare credite: „Dacă la început aveam 2-3 bănci care ofereau astfel de dobânzi fixe mai mici decât dobânzile variabile sau mai mici decât indicii bancari acum vedem că avem 9 bănci în piață care oferă dobânzi fixe pentru 3-5 ani, chiar mai mici decât IRCC care este la nivelul de 5,9 la sută acum, este sub 6 la sută – avem credite care oferă dobândă fixă sub 6 la sută”.
Totuși refinanțările implică și costuri suplimentare, care țin de plata notarului sau a evaluatorului, și pot ajunge în funcție de valoarea creditului la aproape 3 mii de lei. Experții vă recomandă să discutați înainte cu cei de la care ați luat creditul, astfel încât să primiți o ofertă de retenție, care nu implică și costuri suplimentare.
Analiștii se aşteaptă ca Banca Națională a României să reducă dobânda cheie, dar treptat.
sursa: Pro TV