Guvernul a aprobat în şedinţa de joi prelungirea plafonării cu încă şase luni a poliţelor RCA la nivelul din februarie 2023, la care se adaugă rata inflaţiei de maximum 6,8%.
“E o decizie importantă pentru că România are un parc auto extrem de consistent. A plafonat pentru încă şase luni Executivul tarifele de primă practicate de către asigurători începând cu luna ianuarie 2024, însă asigurătorilor li se permite actualizarea preţurilor poliţelor cu rata inflaţiei, dar nu mai mult de 6,8%”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria.
Conform unui comunicat transmis de Biroul de presă al Guvernului, prin aplicarea acestei măsuri se combate “creşterea excesivă a preţurilor” şi este vizată stabilizarea graduală a pieţei de asigurări RCA.
“Se instituie un mecanism transparent de stabilire a despăgubirilor acordate pentru acoperirea costurilor de înlocuire temporară a vehiculului avariat cu un vehicul din aceeaşi clasă sau o clasă inferioară în situaţia în care vehiculul avariat nu mai poate fi utilizat din punct de vedere tehnic. În acest caz, Guvernul poate interveni pentru o perioadă de timp limitată prin stabilirea modului de determinare a primelor practicate de către asigurătorii RCA astfel încât împrejurările care determină situaţia de criză să fie depăşite. Tarifele de primă maxime adoptate prin prezenta hotărâre se vor aplica de către societăţile de asigurare care practică asigurarea RCA pe o perioadă de 6 luni pentru contractele RCA încheiate după data intrării în vigoare a acesteia”, transmite sursa citată.
Sursa: Agerpres