Liberalii discută zilele acestea dacă să îl pună sau nu pe Klaus Iohannis pe liste la alegerile parlamentare, părerile fiind împărțite în interiorul partidului, conform unor surse ale Digi24. Cei din cercul liderului PNL Nicolae Ciucă ar susține o astfel de candidatură a șefului statului, însă alții cred că un asemenea pas ar trage în jos socrul formațiunii.
Ema Stoica, jurnalistă Digi24: „Sunt câteva săptămâni. Atâta timp mai au la dispoziție cei din PNL să se decidă dacă vor face acest pas sau nu.
Acum, dacă ne uităm la cât de mult ar putea să ajute sau mai degrabă cât ar putea să încurce o candidatură a lui Klaus Iohannis pe listele celor de la PNL este greu de spus.
Am văzut că există o parte destul de mare, mai ales cea din jurul lui Nicolae Ciucă, apropiată de Klaus Iohannis. Aceasta este și tabăra care ar susține o eventuală candidatură a lui Klaus Iohannis pe listele de la parlamentare.
Pe de altă parte, sunt foarte multe critici venite inclusiv din partidul care l-a susținut pentru cele două mandate și, spun membrii din formațiunea condusă de Nicolae Ciucă, că o astfel de candidatură mai degrabă ar încurca partidul și ar trage scorul în jos. Vom vedea dacă va face acest lucru.
Ce este cert în momentul de față că nu există nicio funcție pe care ar putea să o primească Klaus Iohannis, după terminarea mandatului. Nu a reușit nici la NATO, nu a reușit nici Comisia Europeană, din informațiile noastre. Mai sunt câteva săptămâni și vom vedea dacă va rămâne Klaus Iohannis doar cu aceste două mandate de la prezidențiale sau va mai primi și un mandat de parlamentar”. (sursa)