COMUNICAT DE PRESĂ

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) continuă proiectele de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri, prin promovarea alternativelor de viaţă sănătoasă şi dezvoltarea abilităţilor de refuz a consumului acestor substanţe. Aceste proiecte se adresează elevilor pe cicluri de şcolarizare (preşcolar, primar, gimnazial şi liceal) şi conţin teme adaptate nivelului lor de înţelegere şi asimilare.

Activităţile de informare şi conştientizare privind efectele pe care le produce consumul de droguri şi de substanţe noi psihoactive asupra organismului continuă în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Bihor, adaptate contextului actual de învăţământ.

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin centrele teritoriale, este în continuare un sprijin pentru mediul școlar, contribuind la construirea, consolidarea și securizarea  sistemului de valori al elevilor.

Astfel, în cadrul proiectelor, pe care Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Bihor le-a propus pentru acest an şcolar, sunt prevăzute şi module de formare destinate părinţilor şi cadrelor didactice, care au ca obiective dezvoltarea reţelei de specialişti, formarea de abilităţi privind consolidarea relaţiilor familiale, controlul şi soluţionarea conflictelor şi de luare a deciziilor, formarea şi consolidarea abilităţilor emoţionale, exersarea comunicării în familie şi formarea de atitudini potrivite cu privire la consumul de droguri şi substanţe noi cu proprietăţi psihoactive.

Și în acest  semestru al anului şcolar 2020-2021, CPECA Bihor dezvoltă, implementează și coordonează activitățile proiectelor naționale de tradiţie, precum „Mesajul meu Antidrog”, „Fred Goes Net”, “Necenzurat“, campania de prevenire a noilor substanțe psihoactive „Fii liber!”, proiecte de dezvoltare emoţională şi de formare a deprinderilor de viaţă sănătoasă în rândul copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară mică, respectiv “Cum să creştem sănătoşi”, “ABC-ul emoţiilor”,  precum și un  proiect adresat exclusiv părinţilor „Eu și Copilul Meu”, după cum urmează:

  1. Proiectul naţional Mesajul meu antidrog

Obiectiv: Dezvoltarea unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă, precum şi promovarea modalităţilor sănătoase de petrecere a timpului liber, ca alternativă la consumul de droguri, în rândul elevilor dinînvăţământul gimnazial şi liceal, în anul şcolar 2020-2021.

Proiectul reprezintă un concurs naţional în cadrul căruia elevii îşi exprimă, într-o formă de comunicare artistică sau prin sport, opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri.

Pentru anul şcolar 2020-2021, proiectul se desfăşoară pe următoarele secţiuni : film scurt metraj , spot video, arte vizuale-grafică, pictură, fotografie și free-style iar termenul limită de transmitere a lucrărilor participante este 31.03.2021.

2. Proiectul naţional „Fred goes net”

Obiectiv: Realizarea de intervenţii timpurii în rândul elevilor (14-19 ani) care au fost identificaţi/depistaţi pentru prima oară în legătură cu consumul de droguri în scopul evitării transformării consumului experimental şi ocazional în consum regulat, în anul şcolar 2018-2019.

Acest proiect a fost derulat şi evaluat cu succes în Germania între anii 2000-2004. În perioada 2007-2010, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, a fost pilotat de 9 ţări partenere: Austria, Belgia, Germania, Irlanda, Islanda, Letonia, Polonia, SloveniaşiRomânia. Proiectul este introdus în baza de date cu exemple de bună practică din domeniul reducerii cererii de droguri din Uniunea Europeană-EDDRA.

Începând cu anul 2011, Agenţia Naţională Antidrog a implementat acest proiect la nivel naţional prin intermediul CPECA, în parteneriat cu structurile Ministerului Educaţiei Naţionale.

3. Proiectul naţional „Cum să creştem sănătoşi”

Obiectiv: Promovarea unui stil de viaţă sănătoasă în rândul copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară mică (clasa pregătitoare), punând accent pe importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos (alimentaţie, igienă, mişcare), a comportamentelor sănătoase (fără fum de tigară, alcool şi medicamente fără prescripţie medicală) şi a modalităţilor adecvate de rezolvare a conflictelor fără violenţă şi de luare a deciziilor.

Activităţile sunt concepute în concordanţă cu nivelul de dezvoltare socio-emoţională al copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară mică, astfel încât să fie atractive şi uşor de înţeles. Copii vor învăţa prin joc şi activităţi practice (desenat, decupat, scenete, etc.) care sunt comportamentele care îi ajută să se dezvolte sănătos şi cum să se ferească de comportamentele periculoase.

4. Proiectul naţional „ABC-ul emoţiilor”

Obiectiv: Dezvoltarea emoţională a elevilor din clasele I şi a II-a, în vederea neînceperii sau întârzierii debutului consumului de droguri, la nivel naţional, în anul şcolar 2020-2021.

,,ABC-UL EMOŢIILOReste unproiect de formare şi consolidare a abilităţilor emoţionale cu rol de factori de protecţie în prevenirea consumului de droguri, punând accent pe conştientizarea de sine, abilităţile de comunicare asertivă, gestionarea emoţiilor negative, abilitatea de a face faţă presiunii grupului şi de adoptare a deciziilor pentru o dezvoltare sănătoasă.

5. Proiectul naţional „Necenzurat”

Obiectiv: Formarea în rândul elevilor (12 – 14 ani) a unor abilităţi de viaţă, necesare luării unor decizii informate, corecte şi responsabile în legătură cu consumul de tutun, alcool şi droguri, la nivel naţional, în anul şcolar 2020-2021.

,,Necenzurat”este denumirea adaptată a proiectului ,,UNPLUGGED”, finanţat de Comisia Europeană – prin The European Drug Addiction Prevention (EU-DAP).

Evaluarea proiectului la nivel european a arătat eficienţa acestuia în întârzierea vârstei de debut în consumul de droguri şi în reducerea consumului de alcool, tutun şi canabis în rândul grupului ţintă (12-14 ani).

6.  Campania națională „Fii liber!”

Principalele obiective ale campaniei naționale media de prevenire a consumului de noi substanţe psihoactive (NSP) sunt creşterea nivelului de informare, sensibilizare şi conştientizare cu privire la efectele medico-psiho-sociale ale consumului de substanţe noi psihoactive, precum şi dezvoltarea unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă la nivelul populaţiei generale cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani, cu accent pe populaţia şcolară şi la risc de consum de droguri, respectiv 15-34 de ani.

Prin derularea acestei campanii, Agenţia Naţională Antidrog işi propune informarea, educarea și conștientizarea elevilor şi studenţilor în legătură cu efectele și riscurile consumului de substanțe noi psihoactive, în vederea neînceperii şi/sau evitării trecerii de la consumul ocazional sau recreaţional, la consumul regulat la nivelul populaţiei generale.

7. Proiectul naţional „Eu și Copilul meu”

Obiectiv: Creşterea nivelului de sensibilizare şi responsabilizare a familiilor în vederea oferirii de modele pozitive copiilor, prin participarea la şedinţe de informare, educare şi conştientizare cu privire la efectele consumului de droguri, la nivel naţional, în anul şcolar 2020-2021.

Prin intermediul acestui proiect ne propunem să consolidăm legăturile afective dintre membrii familiei (părinte-copil, părinte-părinte, copil-copil), dintre aceştia şi şcoală, aplicând sistematic metode fundamentate ştiinţific. Proiectul conţine nouă activităţi interactive cu părinţii, conţinând şi aplicaţii cu caracter ludic: Să facem cunoştinţă, Nevoile copilului meu, Ce fel de părinte sunt?, Cum comunicăm eficient cu copiii, Cum controlăm conflictele din familie, Cum stabilim reguli şi pedepse, Cum supraveghem anturajul copilului,  Cum afectează familia consumul de tutun, alcool şi droguri şi Gala de absolvire.

Cadrele didactice care doresc informații suplimentare cu privire la modalitățile de implementare a proiectelor și campaniei, se pot adresa CPECA Bihor, prin intermediul adresei de mail cpeca.bihor@ana.gov.ro sau la numărul de telefon 0259-414.515.

CPECA BIHOR

Articolul precedentCând v-aţi verificat ultima dată situaţia de la Pilonul II de pensie, acolo unde se duce 3,75% din salariul vostru brut? Ştiţi câţi bani aţi strâns până acum? Ştiţi cine vă administrează banii?
Articolul următorL-a ”ajutat” Bolojan pe Tăriceanu să ia mită?