La mai bine de un an de la dispariţia celui mai mare asigurător din piaţă, City Insurance, încă există suspiciuni cu privire la manipularea preţurilor RCA de către ceilalţi jucători. Inclusiv Consiliul Concurenţei recunoaşte că majorările tarifelor pentru poliţele obligatorii nu sunt justificate. Cu toate astea, n-a fost deschisă vreo investigaţie: momentan e doar monitorizată piaţa.
Mădălina Chiţac, reporter Observator: În septembrie 2021, companiei City Insurance i-a fost retrasă autorizaţia de funcţionare, iar câteva luni mai târziu a intrat în faliment. Şi a lăsat în urmă sute de mii de şoferi păgubiţi. Însă, în continuare, noi toţi plătim pentru cel mai mare faliment din istoria asigurărilor. Din septembrie 2021 şi până în prezent, RCA-ul s-a tot scumpit. Ba chiar preţul lui s-a dublat în unele cazuri.
Plătim mai scump pentru polițele RCA
Bogdan Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: City era un fel de caritas. Venea cu preţuri mici, ca să atragă mulţi oameni, să vină cu bani. Plătea mai târziu din banii ăia. Creşterea asta e mare. Peste rata inflaţiei. Şi colaborăm cu ASF-ul pe acest subiect.
În traducere, există suspiciuni că firmele de asigurări s-ar fi înţeles şi ar fi mărit artificial preţurile!
Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR: Poliţa la o Dacie era 500 de lei pe an. Acum ajunge la 900 de lei pe an.
Șofer: Probabil că ceilalţi jucători din piaţă trebuie să-şi acopere investiţiile şi pierderile.
Iar preţurile la RCA vor continua să crească, mai ales că s-a mărit şi contribuţia asigurătorilor către Fondul de Garantare, tot din cauza falimentului City Insurance. Între timp, unii şoferi pare că au devenit ceva mai responsabili. Sunt tot mai mulţi cei care apelează la asigurările care au clauză de decontare directă. Care sunt avantajele?
Daniel Apostol, purtător de cuvânt ASF: Este o opţiune foarte bună mai ales în momentele dificile în care avem nevoie să reparăm autoturismul, să recuperăm daunele şi să fim siguri că acest lucru se întâmplă cât mai rapid.
Diferenţa de preţ nu e mare. Spre exemplu, pentru un asigurat din Bucureşti cu clasa de bonus B5, tariful de decontare directă ajunge la 189 de lei pe an.
Marius Constantinescu, broker asigurări: Ştiu de la bun început cine imi va plăti reparaţia maşinii. Urmând ca asiguratorul meu să-şi recupereze prejudiciul de la asiguratorul RCA al vinovatului.
Șofer: Te intereseză foarte tare să-şi rezolvi problemele cât mai repede. Şi pentru o sumă de bani care nu e foarte mare, cred că se merită decontarea directă.
Şoferii trebuie să fie însă atenţi. Decontarea directă nu poate fi folosită pentru orice daună. Ci doar atunci când nu au existat vătămări corporale şi când accidentele auto sunt produse pe teritoriul României. (sursa)