Guvernul Regatului Unit a anunţat joi că începând din octombrie anul viitor intrarea călătorilor din Uniunea Europeană pe teritoriul acestei ţări se va face doar pe baza paşaportului, informează dpa.
Noua cerinţă va fi valabilă şi pentru călătorii veniţi din Elveţia, Islanda, Norvegia şi Liechtenstein, ţări non-membre ale UE, indică documentul “The Border Operating Model”, publicat în luna iulie şi actualizat joi de guvernul de la Londra, scrie Agerpers.
″Atunci când se va încheia perioada de tranziţie, vom avea controlul frontierelor noastre şi vom introduce noul nostru sistem de imigraţie pe bază de puncte, mai ferm şi mai corect. Abordarea noastră clară şi corectă va trata în mod egal oameni din orice parte a lumii. Retragerea graduală a folosirii cărţilor de identitate la frontieră, care sunt unele dintre documentele cel mai puţin sigure, este o etapă importantă în a ne face mai sigure frontierele″, a explicat ministrul britanic de interne Priti Patel, potrivit site-ului guvernului britanic www.gov.uk.
Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie, dar se află într-o perioadă de tranziţie în vigoare până finalul anului, timp în care va continua să aplice normele europene.
Ţara este decisă să părăsească piaţa internă şi uniunea vamală ale Uniunii Europene la 1 ianuarie 2021, dar încă nu a încheiat un nou acord comercial cu blocul comunitar. În absenţa unui asemenea acord, de la 1 ianuarie 2021 raporturile comerciale dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului. (sursa)