Vești bune pentru comercianți și bănci. Românii au cheltuit aproape tot ce-au câștigat la finele anului trecut și au început luna ianuarie cu aceeași frenezie, punând diverse în coșuri, atât în magazinele fizice, cât și pe platformele online.

Vârful tranzacțiilor online, care domină cumpărăturile importante, a fost de sărbători. Economiștii spun că este un comportament de consum nerațional și că diferența dintre ”a avea” și ”a păstra” ar trebui învățată încă din școală.

”-De când vă doriți o tigaie?
-Să vă spun sincer, n-am venit special pentru tigaie”.

Cam așa se întâmplă când românii trec prin magazine hotărâți doar să admire vitrinele.

Am venit să mă uit deocamdată”.

Mulți nici nu știu să explice cum au ajuns să scoată cardul din portofel. La timp ca să vadă cum s-au dus banii.

-Mi-am luat un uscător de păr și caut un mixer.
-N-ați apucat în decembrie, când toată lumea cumpăra de toate?
-Nu neapărat. Și acuma e bine”.

Românii s-au obișnuit să cheltuie aproape tot ce câștigă. În ultima parte a anului, venitul mediu pe gospodărie- care include tot ce câștigă românii care stau în aceeași casă- a ajuns la 8.225 de lei, și s-au cheltuit cam 7.000, deci 85%. O treime din bani au mers pe mâncare și 14% pe utilități și alte cheltuieli pentru locuință.

-Pe ce ați cheltuit bani în decembrie?
-Pe mâncare! Pe haine”.

Clasamentul achizițiilor este condus detașat nu de cadouri, cum ați putea crede, ci de produsele de curățenie, detergenți și decorațiuni casnice. Urmează jocurile, telefoanele mobile, produsele de băcănie și cosmeticele.

În magazinele fizice, cele mai căutate, în zona de nealimentare, sunt electronicele și electrocasnicele mici, din gama de preț sub 1.000 de lei.

Dragoș Porumb, director de magazin: ”Cel mai cerut produs după perioada de sărbători este friteuza cu aer cald. Avem oferte la toate categoriile de produs, de la telefoane, laptopuri, televizoare, tablete. Se pot plăti și în rate, toate produsele”.

Plata în rate, oferită direct de comercianți ori prin carduri bancare de debit și credit, a fost preferată de români în 2024 la cumpărăturile cu valori mari. Oricum, față de anul precedent, numărul total al tranzacțiilor bancare a crescut cu 24%.

Valoarea medie a tranzacțiilor în rate în ultima lună a anului a fost mai mare cu 6% comparativ cu 2023, așadar a ținut pasul cu inflația. Portofelele digitale googlepay și applepay au mijlocit cu 150% mai multe tranzacții.

Cea mai subțire felie din venituri a fost alocată educației – 11 lei pe familie pe lună, echivalentul a două ziare.​

sursa: Pro TV

Articolul precedentCel mai sărac stat american se pregătește să întreacă Germania la PIB. A depășit deja UK, Franța, Italia și Spania! (GRAFIC)
Articolul următorPRESA. Bolojan face o propunere controversată pentru Secretariatul General al Guvernului