ZF.ro: „Cum poţi face o schimbări în sistemul medical fără o strategie, fără stabilitate la conducere?“ se întreabă retoric reprezentanţi ai spitalelor de stat, dar şi private din ţară.
România este în top trei la nivel mondial după numărul de morţi de COVID-19, după Rusia şi Iran. Această poziţionare realizată de site-ul Worldometer ar trebui să dea fiori reci autorităţilor care gestionează pandemia, de la preşedintele Iohannis, la Guvern şi Ministerul Sănătăţii. Totuşi, în plină criză sanitară, cei care asigură conducerea statului se luptă pentru cine să mai ocupe fotoliul de premier, în vreme ce zilnic mor sute de oameni şi din ţară lipsesc medicamente şi echipamente medicale.
Autorităţile româneşti răspund crizei sanitare şi sutelor de decese zilnice din cauza COVID-19 cu o lipsă acută de organizare şi coordonare între instituţiile de stat şi entităţi private care pot sprijini în lupta cu valul patru.
Două exemple – faptul că primim Favipiravir din Ungaria, deşi putem chiar produce în România, şi ieşirea spitalului Metropolitan al grupului Monza din Bucureşti din circuitul COVID, arată ruperea de realitate a instituţiilor care gestionează pandemia.
În plus, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat de abia ieri solicitarea de asistenţă internaţională pentru medicamente şi echipamente folosite în cazurile severe şi critice de COVID, adică Tocilizumab, produs de elveţienii de la Roche, şi concentratoare de oxigen. Valul 4 s-a manifestat brusc şi puternic de la început de septembrie, de o lună şi jumătate. De abia astăzi vor fi distribuite 24.000 de flacoane de Redemsivir către spitalele care au solicitat acest medicament pentru formele medii de boală, a anunţat Ministerul Sănătăţii. Iar medicii contactaţi de ZF spun că acest medicament trebuie administrat cât mai rapid, în primele zile de boală în cazul pacienţilor din spitale.
Dacă în urmă cu un an şi opt luni, când a fost raportat primul caz de COVID în România, spitalele nu aveau medicamente, echipamente medicale, de protecţie, fiind o situaţie neprevăzută, în prezent resursele sunt. Avem vaccin, avem medicamente pentru toate formele bolii, de la cele uşoare, la cele severe. Totuşi, în acelaşi interval de timp, Ministerul Sănătăţii a schimbat patru şefi, iar acum, al cincilea, este interimar, aşadar urmează persoana cu numărul şase pe fotoliul care conduce cel mai important minister în pandemie.