Dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat, în cadrul conferinței de presă de la Ministerul de Interne, că până la ora 20.00 (luni, 30 martie 2020), în România au fost confirmate 2.109 cazuri de infectare cu coronavirus.
“Din cele 2.109 cazuri, 593 se află în municipiul Suceava. În urma analizei INSP și în urma discuțiilor, am considerat din punct de vedere medical că trebuie luate măsuri suplimentare în zona Sucevei”, a spus Raed Arafat, citat de Antena3.
De asemenea, Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a explicat că aproximativ 10-15% dintre românii care au intrat în țară de la începutul pandemiei de coronavirus sunt infectați și asimptomatici.
“Vrem să-i ducem la domiciliu pe cei cu simptomatologie uşoară şi medie. Tot la fel, propunem ca medicii care sunt asimptomatici, dar infectaţi cu coronavirus să poată să rămână în unităţile spitaliceşti, să trateze pacienţii de coronavirus. Avem mai multe facilităţi pe care să le cerem prin ordonanţă şi pentru unităţile sanitare, să se poată face angajări direct, fără concurs, să se poată mări organigramele la direcţiile de sănătate publică şi sanitare, sunt multe propuneri pe care fiecare minister le face şi din aceste propuneri , ele sunt făcute publice şi oficiale printr-o ordonanţă militară”, declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, în urmă cu câteva zile, referitor la scenariul 4 la pandemiei.
Scenariul 4 al pandemiei de coronavirus în România
Planul alb elaborat de Ministerul Sănătăţii presupune creşterea etapizată a capacităţii de răspuns a spitalelor din România.
Faza 2 a acestui plan, care corespunde scenariului 4 al epidemiei, cel în care numărul de pacienţi cu Covid 19 va trece de 2000 – situaţie de care România se apropie cu paşi repezi se bazează pe sistemul pavilionar disponibil în majoritatea spitalelor de pneumologie şi pe spitale suport de pe tot teritoriul României – golite de alţi pacienţi cu excepţia celor cu Covid.
Faza 2 se bazează pe un număr de 14 spitale – 9 de boli infecţioase din faza 1 şi 5 de pneumologie din ţară, plus 34 de spitale suport de pe întreg teritoriul României ( spitale municipale sau pavilioane din unele spitale judeţene) , dar şi pe unităţi medicale dedicate unor afecţiuni care vor fi golite de pacienţi care nu au Covid 19 cum sunt centrele de dializă, maternităţi, centre de infarct.
Pentru scenariul 4, numărul total al paturilor de ATI prevăzute în toată ţara este de 731 ( 121 de paturi la boli infecţioase, 50 la pneumologie, plus alte 560 în spitalele de suport), iar numărul total al paturilor pentru spitalizare este 7.605.