Canicula revine de duminică în aproape toată țara, a anunțat miercuri Elena Mateescu, directoarea Administrației Naționale de Meteorologie.
Un nou val de căldură intensă este așteptat să afecteze toată România, iar diferența între temperatura măsurată la umbră și cea resimțită va fi și de 10 grade în marile orașe, a spus Mateescu, la Antena 3 CNN.
Directoarea ANM a explicat că luna trecută au fost resimțite temperaturi de 45 de grade Celsius, în timp ce termometrele arătau 38 de grade Celsius.
„De duminică vor fi temperaturi în creștere, ne apropiem iar de pragul unei zile de caniculă și chiar peste 34-35 de grade, săptămâna viitoare nu excludem valori de 37-38 de grade Celsius.
Este luna lui cuptor și în general verile sunt mai călduroase în România în medie cu un grad. Diferența între datele măsurate în condiții standard și temperatura resimțită, mai ales în marile orașe, acolo se potențează ceea ce resimțim și putem avea diferențe chiar de 10 grade între temperatura măsurată și cea resimțită.
Am înregistrat temperaturi resimțite de 44-45 de grade Celsius în condițiile în care la umbră înregistram 37-38 de grade Celsius. Prezența masei de aer cald și un grad ridicat de umezeală potențează acest tip de fenomen”, a explicat ea la Antena 3 CNN. (sursa)