Rapperul Puya ar fi fost prins drogat la volan, miercuri la prânz, în București, în urma unui control de rutină al polițiștilor Brigăzii Rutiere.
Polițiștii i-ar fi făcut semn lui Puya să tragă pe dreapta și l-ar fi testat cu aparatul etilotest. După ce rezultatul a fost zero, agenții i-ar fi cerut să sufle și în DrugTest, iar aparatul ar fi indicat un rezultat pozitiv la cocaină, scrie gandul.ro.
În data de 27 Aprilie a.c., polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza sectorului 1, au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat. După verificarea documentelor prevăzute de lege, polițiștii au procedat la testarea preliminară a conducătorului auto cu aparatul DrugTest care a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive.
În acest context, persoana în cauză a fost condusă la sediul INML pentru prelevarea mostrelor biologice, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal în conformitate cu prevederile art. 336 alin.1 din Codul Penal.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului Cercetări Infracțiuni Rutiere din Brigada Rutieră, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, transmite Poliția Capitalei.
În 2007, Puya a înființat ONG-ul Agenția Spartacus, care se ocupă de apărarea drepturilor deținuților și combaterea consumului de droguri. Rapperul a avut și acțiuni antidrog în liceele din țară. (sursa)