Senatorii au adoptat proiectul care interzice circulaţia pe drumurile din România a maşinilor cu volan pe dreapta, iar acesta va ajunge la Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.
Astfel, potrivit proiectului de lege adoptat ieri de Senatul României, maşinile cu volan pe dreapta, înmatriculate deja în România, ar putea fi interzise dacă şi deputaţii vor adopta proiectul, iar preşedintele Klaus Iohannis va promulga legea.
Proiectul, ce are drept scop îmbunătăţirea siguranţei rutiere în România, vizează limitarea circulaţiei maşinilor înmatriculate, ce au volanul pe partea dreaptă.
Mai exact, legea va interzice “circulaţia pe drumurile publice a autovehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România care au postul de conducere situat pe partea dreaptă în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului”.
Există totuşi anumite excepţii printre care autovehiculele istorice, dar şi maşinile utilitare precum cele folosite la curăţenia stradală.
Proiectul pevede amenzi din clasa a III-a de sancţiuni, de la şase la opt puncte de amendă, respectiv sancţiuni între 870 şi 1.160 de lei.
Pe lângă amendă, şoferii prinşi în timp ce conduc o maşină cu volan pe dreapta vor rămâne şi fără talon, respectiv certificatul de înmatriculare, iar singura soluţie pentru îşi vor putea recupera talonul va fi mutarea volanului de pe dreapta pe stânga… (sursa)