Șoselele din Germania se situează peste nivelul mediu al UE în ceea ce priveşte siguranţa rutieră. Totuşi, ţara nu face parte din grupul fruntaş când vine vorba despre siguranţă, arată o analiză Die Welt, citată de Rador.

Şoselele cele mai periculoase din UE sunt în România. După cum reiese din datele statistice actuale ale Comisiei UE privind victimele decedate în trafic, în 2020 numărul acestora a fost de 92 la un milion de locuitori. În grupa „fruntaşă” se află de asemenea şi Bulgaria (81), Lituania (78) şi Croaţia (72).

Cele mai puţine victime din trafic se află în Malta (17) şi Suedia (20). Cu 31 de decese la un milion de locuitori, Germania se găseşte clar sub nivelul mediu al UE de 45 de cazuri, iar Franţa se situează exact la această valoare. Ţări ca Danemarca, Irlanda sau Olanda se prezintă mai bine faţă de cele mai mari două state.

În total numărul victimelor de trafic din UE a crescut în 2021. Potrivit datelor statistice ale Comisiei, pe şoselele celor 27 de state membre au decedat 19.896 de persoane, ceea ce reprezintă faţă de anul precedent un plus de 6 procente. În comparaţie cu anul de dinaintea pandemiei de coronavirus, 2019, valorile erau cu 13 procente mai mici.

La acest moment nu există încă datele pentru anul 2022, dar experţii se aşteaptă la o nouă creştere cu 10% faţă de anul 2021. Astfel, obiectivul de a înjumătăţi până în 2030 numărul victimelor faţă de 2020, se confruntă cu o provocare puternică. (traducerea: Imola Stănescu)

Articolul precedentWashington Post: SUA cer în privat Ucrainei să fie deschisă la negocierile cu Rusia și să renunțe la refuzul de a dialoga cu Moscova până când Putin pleacă de la putere
Articolul următorPrincipala ipoteză pe care merg anchetatorii în cazul militarului francez găsit mort într-un hotel din București